5 miliarde de lei noi, datoriile CEH. Sunt peste 400 de creditori. Patru dintre ei contestă insolvența! Vezi cine sunt și de ce au declarat apel la sentință

Patru dintre creditorii Complexului Energetic Hunedoara contestă decizia de declarare a stării de insolvență, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în 14 noiembrie. Lucru de înțeles într-un fel, spune administratorul judiciar al CEH, Emil Gros, pentru că în insolvență societatea nu mai poate fi executată silit.

Apele Române, prin Administrația Bazinală Mureș, MW ILMED, Compact Security și Gerom Internațional SA sunt cele patru societăți care au formulat apel la decizia de declararare a stării de insolvență a CEH, pronunțată în data de 14 noiembrie 2019 de Tribunalul Hunedoara.  Apelurile acestora vor fi judecate la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce dosarul va fi înregistrat și va primi termen.

”Au fost niște termene stabilite de instanță. Procedura se desfășoară în mod normal. Avem un apel declarat de unii creditori împotriva hotărârii de deschidere a procedurii. Dosarul nu are încă termen. Urmează să fie înaintat și judecat de Curtea de Apel Alba Iulia. Este de înțeles într-un fel interesul unor creditori de a scoate soietatea din insolvență, pentru că în insolvență toți credtorii, mai ales cei chirografari, urmează să fie înscriși la masa credală, pe când, dacă nu ar fi fost în insolvență, societatea ar fi fost executată silit, lucru care ar fi împiedicat desfășurarea normală a activității aici”, a declarat Emil Gros, administratorul judiciar al Complexului Eergetic Hunedoara, în calitate de reprezentant al Expert Insolvenţă SPRL, desemnată de Tribunalul Hunedoara.

Între timp, însă, se lucrează la raportul care a dus compania energetică hunedoreană în insolvență, document care trebuie finalizat și depus în instanță până în data de 3 februarie. Concomitent se defășoară și procedura de inventariere a patrimoniului, termenul de finalizare fiind stabilit pentru 13 februarie.

”Sperăm să ne încadrăm, pentru că efectiv sunt foarte multe active care trebuie inventariate. În paralel ne vin declarațiile de creanță, la care termenul limită este 30 ianuarie. Avem peste 400 de creditori care au fost notificați să-și depună declarațiile de creanță, acestea urmează a fi verificate și până pe 19 februarie trebuie să întocmim tabelul preliminar cu creațele declarate, iar prima adunare a creditorilor o avem pe data de 25 februarie”, a mai spus Emil Gros.

Deși încă nu au fost depuse toate declarațiile de creanță, se estimează că valoarea datoriilor acumulate de CEH este de circa 5 miliarde lei noi, cei mai mari creditori fiind ANAF și Administrația Fondului de Mediu.

Declaratiile integrale ale administratorului judiciar al CEH, Emil Gros:

Carmen COSMAN – PREDA