Problemele descoperite de Garda de Mediu la groapa de gunoi ecologică a județului nu au fost rezolvate. Termenele de conformare ar fi depășite

Sunt probleme la deponeul ecologic de la Bârcea, care deservește întregul județ, iar Garda de Mediu a dat termene de conformare a deficiențelor. Deponeul este operat de firma Supercom, una dintre marile companii din domeniul deșeurilor, deținută de familia fostului senator PSD Ionel Ilie Ciuclea. A intrat în ecuația gunoaielor hunedorene pe ”starea de urgenţă” instituită de autorități.

Acțiunile de control ale comisarilor Gărzii de Mediu au avut loc în perioada 2018 – 2019, iar în urma acestora s-a constatat că deșeurile nu sunt valorificate energetic, PE-urile sunt depozitate în condiții improprii, dar și lipsa puțurilor de captare a gazului emis de gunoiul descompus. Mai grav, s-a constatat  și nefuncționarea biofiltrului pentru tratarea aerului rezultat din hala de sortare mecanică a gropii de gunoi. Au fost stabilite măsuri pentru remedierea deficiențelor, dar termenele ar fi deja depășite.

Despre aceste probleme știe și Consiliul Județean Hunedoara, numai că tocmai această instituție publică ar trebui să facă investițiile absolut necesare, potrivit documentelor semnate de părți, a explicat administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.

S-au făcut demersuri, am avut discuții atât cu cei care administrează groapa, cu cei de la Garda de Mediu, cu cei de la ADI Deșeuri. Vrem să găsim o soluție pentru ca monitorizarea deponeului să o facă ADI, care are suficienți oameni. Noi nu avem destui oameni pentru monitorizarea deponeului de la Bârcea. S-au purtat discuții chiar luni dimineața, la sediul Consiliului Județean. Ar trebui investiții , care ar trebui făcute de beneficiar. Beneficiarul suntem noi, Consiliul Județean. Deci, chiar dacă noi îi tragem la răspundere că trebuie făcute investiții, investițiile trebuie să le facem noi, Consiliul Județean, în calitate de beneficiar al acestui deponeu. Anul acesta  trebuie să prindem în buget trebuie să prindem fonduri să le realizăm”, a declarat Costel Avram

Platforma ecologică de gunoi de la Bârcea a fost amenajată, cu fonduri europene, de Consiliul Județean Hunedoara. Este operată de Supercom, firmă intrată cumva pe ușa din dos în ecuația costisitoare a deșeurilor . În luna aprilie a anului 2017, Consiliul Județean Hunedoara a decis să atribuie, pe perioadă determinată, contractul având ca obiect „Servicii de operare și administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare, județul Hunedoara”. Pentru suma de  23.485.046,05 de lei pe an, câştigătoare a fost desemnată societatea Supercom SA București, reprezentată de fostul senator PSD Ionel Ciuclea. Reprezentanţii societăţii Girexim Universal SA Piteşti au sesizat Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, reclamat fiind Consiliul Judeţean Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă în procedura negociere fără publicarea unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare și administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare, județul Hunedoara”. CNSC a dispus, “anularea rezultatului procedurii, privitor la desemnarea ofertei câștigătoare. (…) Obligă autoritatea contractantă la evaluarea completă a ofertei desemnate câștigătoare, aparținând SC SUPERCOM SA, în maxim 15 zile de la primirea deciziei”. Supercom a  rămas operator, dar pentru ca acest lucru să poată fi posibil, Prefectura Hunedoara a instituit starea de urgenţă, la solicitarea Consiliului Judeţean Hunedoara, aceasta fiind singura posibilitate de încredinţare a activităţii către un operator în condiţiile amintite. Acum, aceeași companie operează pe platform de la Bârcea.

Pentru implementarea proiectului privind sistemul integrat de gestionare a deșeurilor, județul Hunedoara a atras circa 60 de milioane de euro și, pe lângă groapa de gunoi ecologică de la Bârcea Mare, au mai fost prevăzute lucrări de realizare a staţiei de sortare, staţiei de tratare mecano-biologică, depozit de deşeuri cu capacitatea de 4576800 metri cubi în localitatea Bârcea Mare, staţie de sortare deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 15 980 tone/an (51 tone/zi) şi suprafaţa construită de 3 000 metri pătraţi, staţie de transfer deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 42 571 tone/an şi suprafaţa construită de 14 000 metri pătraţi, precum şi închiderea depozitelor neconforme din Deva, Orăştie, Haţeg, Hunedoara, Călan, Rapoltu Mare, Petrila, Aninoasa şi Lupeni.

De precizat că acestea nu sunt singurele deficiențe la groapa de gunoi de la Bârcea, dar despre aceste subiecte, în curând….

Carmen COSMAN – PREDA