Tiberiu Iacob – Ridzi: ”Există o mare oportunitate pentru România – și în special pentru Valea Jiului – de a beneficia de 1 miliard de euro în următorii 7 ani”

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, se află în aceste zile în Polonia, unde participă la Conferința Internațională “Towards a Green Economy – Exchange of experiences of European coal regions”.

A fost invitat să vorbească despre Valea Jiului, despre experiența acestei regiuni în perioada de tranziție, pe fondul restrângerii activității miniere. Există șanse, există oportunități pentru ca zona să trăiască și să se dezvolte cu fonduri europene. Totul depinde acum de factorii de răspundere de la noi din țară, spune edilul.

”Există o mare oportunitate pentru România – și în special pentru Valea Jiului – de a beneficia de 1 miliard de euro în următorii 7 ani. Depinde de guvern, de autoritățile județene și cele locale dacă vom reuși în acest demers. Este nevoie de multă muncă, de proiecte viabile și tenacitate, de oameni foarte bine pregătiți care să lucreze în această zonă a atragerii de fonduri europene. Personal, știu ce am de făcut. Am inițiat deja demersuri în acest sens, iar Petroșaniul – și Valea Jiului implicit – poate fi un exemplu de bune practici și pentru alte zone din România în ceea ce privește tranziția de la cărbune și transformarea zonelor monoindustriale”, a precizat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.