După ce nu găseau adeziunea, acum PSD-iștii au găsit și demisia lui Dioane. Și o poveste cusută cu ață albă

Foto: PSD Petrila

Alba – neagra la PSD. După ce nu găseau pe nicăieri adeziunea lui Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, social – democrații au găsit brusc demisia lui. Care ne-a parvenit la redacție. Împreună cu o poveste cusută cu ață albă, care să justifice într-un fel de ce Dioane s-a bucurat în continuare de susținerea lor. Sau, mai precis, a ”aripii Petrila”, care a anunțat public, prin vocea primarului Vasile Jurca, că directorul CEH are sprijinul lor.

Conform documentului primit la redacție, Samuel Dioane a demisionat din PSD în 20 ianuarie 2015, invocând motive personale (pentru cei mai curioși avem și documentul!). Povestea narată spune că acesta ar fi vrut vrut să ocupe funcția de director al Minei Lonea, dar cum conducerea complexului revenise celor de la ALDE, ar fi fost sfătuit să își scrie demisia. În realitate, ALDE a preluat conducerea CEH după alegerile din 2016, când partidul lui Tăriceanu a făcut alianță cu PSD. În ianuarie 2015 încă era la guvernare Cabinetul Ponta IV (PSD), care a fost dizolvat în noiembrie 2015. Deci Samuel Dioane era pe atunci în partidul care trebuie. În plus, Dioane a devenit director al Minei Lonea în 2017 și era puțin ilogic să demisioneze cu doi înainte. Ca să ce? Să se încălzească la marginea terenului de joc?

Un lucru din toată această poveste este însă real: demisia lui Dioane din PSD. Și o confirmă chiar directorul general al CEH, care spune și că de atunci nu s-a mai înscris în niciun partid politic. Or fi încurcat social – democrații datele…

”Da, am demisionat din motive personale. Nu era în discuții postul de la Mina Lonea sau așa ceva. Am avut eu motivele mele personale, am avut  noi niște discuții. Nu m-am mai întors (n.r. în PSD). M-am hotărât să nu mai fac parte din politicul ăsta, că nu e bine nici așa, nici așa. Am colaborat apoi cu toate partidele, indiferent de culoarea politică”, ne-a declarat Samuel Dioane.

De precizat că directorul CEH a fost fotografiat, la alegerile europarlamentare de anul trecut, alături de un grup al PSD Petrila care împărțea materiale electorale. Dioane spune  acum că doar s-au întâlnit pe stradă și a schimbat câteva vorbe cu aceștia când a fost fotografiat

”Ne-am întâlnit pe stradă, eu veneam de la magazin, și am făcut câțiva pași alături de ei și atunci am fost fotografiat”,a  explicat Dioane.

HD 10952 era numărul de carnet de membru al PSD al lui Samuel Dioane. Demisia lui a apărut după ce Informația Văii Jiului a publicat adeziunea acestuia la PSD, pe care o căutau și nu o găseau pesediștii hunedoreni.

Carmen COSMAN – PREDA

Am găsit adeziunea lui Dioane, pierdută de PSD! – DOCUMENTE