Harta interactivă cu utilajele de deszăpezire de pe drumurile județene este funcțională. Cu circuit închis

Un consilier județean a pus, în plenul Consiliului Județean Hunedoara, problema hărții interactive cu utilajele de deszăpezire care acționează pe drumurile județene. E funcțională, spune administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram. Dar e cu ”circuit închis” și nu o poate vedea oricine.

Încă din 2017 oficialii Consiliului Județean Hunedoara anunțau că situația deszăpezirilor de pe drumurile județene va putea fi urmărită pe o hartă interactivă aproape în timp real. Un proiect aplicat anterior cu rezultate foarte bune. Utilajele de deszăpezire din județ sunt dotate cu GPS și pot fi în orice moment monitorizate. Numai că un consilier județean, Marius Mutulescu, a sesizat că, deși li s-a promis, consilierii județeni nu pot accesa de site-ul official al CJ Hunedoara această hartă.

”Domnule președinte, vă rog să-mi permiteți o mica intervenție! Acum un an am solicitat și dumneavoastră ați promis că vom putea accesa de pe site-ul consiliului județean modul în care semișcă utilajele de deszăpezire. Având în vedere că promisiunea a rămas promisiune, dar nu s-a putut concretiza, vă solicit ca anul acestasă vă reînnoiți promisiunea și să putem urmări aceste utilaje, atât noi,cât și cetățenii județului Hunedoara”, a spus Marius Mutulescu.

Administratorul public al județului, Costel Avram, spune că această hartă este funcțională, dar nu poate fi lăsată la liber.

”Oricând pot veni la Consiliul Județean, merg în dispecerat și pot urmări  exact toate mașinile. Există harta interactivă la noi, în Dispeceratul Consiliului Județean, și pot vedea orice mașină, în orice moment. Când doresc, 24 de ore din 24 pot vedea mașinile cum funcționează. Nu au restricție niciunul. Adică nu putem lăsa la liber să vadă toată lumea, dar dacă merg în dispecerat o pot vedea”, a declarat administratorul public al județului, Costel Avram.

Serviciile de întreținere curentă pe timp de iarnă a drumurilor județene în perioada 2020 – 2023 fac obiectul a șase acorduri-cadru încheiate în urma licitațiilor, după cum urmează:
Lot 1 – Sector Brad: Asocierea SC PROACTIV SRL – SC DRUPO SRL;
Lot 2 – Sector Deva-Păuliș: Asocierea SC DRUM ASFALT SRL – SC TRAMECO SA – SC DRUM ALINVEST SRL;
Lot 3 – Sector Hațeg: Asocierea SC PROACTIV SRL – SC DRUPO SRL;
Lot 4 – Sector Hunedoara: Asocierea SC DRUM ASFALT SRL – SC TRAMECO SA – SC CASITO TRANSIMPEX SRL;
Lot 5 – Sector Orăștie: SC DRUM ASFALT SRL – SC TRAMECO SA – SC CASITO TRANSIMPEX SRL;
Lot 6 – Sector Valea Jiului: SC COMEXIM R SRL.

Carmen COSMAN – PREDA