Jocurile politice ale PSD la CEH: 15 directori cu salarii imense. 700 de milioane de euro datorii!

Complexul Energetic Hunedoara are 15 directori, care lună de lună încasează salarii imense, și, în același timp, 700 de milioane de euro datorii. Compania este în insolvență, după ”managementul de succes” al PSD, cel care, ani în șir, a condus complexul prin directori numiți strict politic, pe salarii de sute de milioane, în timp ce minerii nu aveau cu ce lucra în subteran.

Cifrele au fost făcute publice astăzi, într-o conferință de presă, de deputatul Lucian Heiuș – președinte al PNL Hunedoara. Heiuș a arătat cu degetul direct spre ”Dioane cu toată gașca”. Sunt probleme serioase, probleme care au dus Complexul Energetic Hunedoara încă o dată în insolvență. Acum, conform legii, se lucrează la un plan de reorganizare a companiei, fiind numit un administrator judiciar de către judecătorul sindic ce a dispus deschiderea procedurii. Și, în tot acest timp, sunt în continuare sute de apartamente în Petroșani care nu beneficiză de apă caldă și căldură, și asta tot din cauza oficialilor CEH care au mimat interesul pentru livrarea acestui serviciu către populație. Doar administratorul judiciar a pus ulterior punctul pe ”i” și a recunoscut răspicat că nu au cărbunele necesar pentru funcționarea Termocentralei Paroșeni.

Lucian Heiuș, deputat PNL: ”Ne confruntăm în continuare cu mari probleme legate de Complexul Energetic, care a intrat în insolvență, este într-un regim specific acestei proceduri, cu un administrator judiciar desemnat de judecătorul sindic, un administrator special, cu o conducere încă pesedistă, care se face, alături de cei care au fost înaintea lor din 2012, de când a fost înființat CEH, vinovat de toate prostiile care s-au întâmplat și de faptul că a ajuns la peste 700 de milioane de euro datorie. Astăzi, din păcate, încă vreo 400 – 500 de apartamente din Petroșani nu au căldură pentru că ei nu au fost în stare să asigure stocurile de cărbune, nu au fost în stare să pregătească rezervele necesare pentru a  da și a asigura termoficarea în municipiul Petroșani, singurul municipiu, cu un primar liberal, în condițiile în care toate sunt pesediste. Celelalte nu au vrut nici măcar să mai ia căldură de la Paroșeni. Ciudată solidaritate! Vulcanul, să nu vrea să ia agent termic și apă caldă de la Paroșeni, care este pe teritorul său. Doar Petroșaniul ani de zile, cu eforturi mari, cu plată pe subvenție pe căldură, a respectat… Anul acesta, în marea lor cultură managerială, Dioane cu toată gașca (n.r. de PSD) au lăsat o parte din locuitorii municipiului Petroșani fără apă caldă și fără căldură”.

În tot acest timp, PSD a lăsat ”moștenire” nu doar sutele de milioane de euro datori, ci și o structură organizatorică, pe partea de directori și directorași, extrem de stufoasă

”15 directori, și am luat din organigramă doar pe cei care au titulatură de director. Atâția are astăzi Complexul Energetic Hunedoara. 700 de milioane de euro datorii și oamenii ăștia stau liniștiti. Se duc lunea la lucru, așteaptă sfârșitul de lună să își ia cei peste 100 de milioane de lei, pe care îi iau, lună de lună, salariu. În Deva, primarul stă cu cuțitul, să spunem așa, deasupra capului, că, dacă nu vin vagoanele cu cărbune, se oprește furnizarea agetului termic și pe Deva… Și ei, bine – mersi. Jocuri politice în continuare. Nu este normal așa ceva. Nu sunt normale asemenea lucruri. Este din păcate un fapt care s-a întâmplat nu numai aici, ci în toate companiile de stat din România, dar este un lucru pe care, după ce vom câștiga alegerile, trebuie să-l gândim foarte serios și să îl punem pe niște baze strict legate și de partea socială, dar și de perfomanța unei companii”, a mai spus deputatul PNL.

Să nu uităm că, ani în șir PSD a condus complexul prin directori numiți strict politic, pe salarii de sute de milioane, în timp ce minerii nu aveau cu ce lucra în subteran.

Carmen COSMAN – PREDA