Tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici din Petroșani

Foto: Arhiva

Consilierii locali din Petroșani au aprobat astăzi în unanimitate proiectul de hotărâre inițiat de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi privind acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici.

Tichetele au valoarea de 70 de lei și se acordă, conform hotărârii adoptate astăzi, persoanelor singure sau familiilor cu probleme sociale din municipiul Petroșani în vederea achiziționării unor alimente de bază, cu ocazia sărbătorilor pascale. Sunt vizate persoanele care beneficiază de venitul minim garantat, cei care beneficiază de cantina socială, de alocație pentru susținerea familiei, pensionarii ale căror venituri cumulate sunt mai mici sau egale cu suma de 1.100 de lei, persoanele cu handicap grav sau accentuat care nu realizează alte venituri decât indemnizația de handicap și cea de însoțitor, șomerii indemnizați care beneficiază de venituri mai mici sau egale cu suma de 800 de lei și care nu beneficiază de venit în completare.

Aceste tichete se acordă în baza legislației privind asistența socială și nu este pentru prima dată când CL Petroșani adoptă o astfel de măsură.

Carmen COSMAN – PREDA