Conducerea CEH acuzată frontal că blochează dreptul minerilor de la Lupeni și Lonea de a se pensiona pe Legea 135! Șefii complexului nu au răspuns de 4 luni la o adresă a Casei de Pensii

Senatorul Cristian Resmeriță a anunțat astăzi public că va face tot ce îi stă în putință pentru ca Samuel Dioane și Cristian Roșu să plece din conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Spune că va provoca ”mare deranj” și asta pentru că cei doi blochează dreptul a zeci sau sute de oameni de la Minele Lupeni și Lonea de a se pensiona pe Legea 135 – ”Legea Resmeriță”, care prevede ca stagiul de cotizare să scadă de la 20 de ani la 15 ani pentru cei care lucrează la exploatările miniere care se află pe program de închidere.

Legea 135, cunoscută ca și ”Legea Resmeriță” după numele inițiatorului ei, a fost promulgată de Președintele României în luna iulie 2019. Pentru cei care au lucrat la Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului legea funcționează fără probleme. În schimb, la CEH dosarele oamenilor au fost respinse de Casa de Pensii, iar asta din cauză că oficialii CEH, spune Cristian Resmeriță, nu s-au obosit de 4 luni să scrie un răspuns celor de la Pensii.

Senator PSD Cristian Resmeriță: ”Ne aflăm într-un oarecare impas cu aplicarea ei. Legea a fost făcută foarte clar de mine, undeva în luna iulie și luna august am făcut două întâlniri cu reprezentanții CEH, SNIMVJ și Casa de Pensii, prin reprezentanții de la Petroșani, pentru că am simțit încă de atunci că vor fi anumite probleme de aplicare. Nimic nu decurge acum liniar. Pe SNIMVJ nu avem probleme. Primele decizii pe Legea 135 au fost emise, dar au fost doar la cei care lucrează la SNIMVJ. Nu am înțeles de ce dosare ale angajaților care lucrează la Lupeni și Lonea au fost respinse de Casa de Pensii. Am cercetat acest lucru și vă prezint în premieră rezultatele. În data de 31.10.2019, Casa Națională de Pensii trimite o adresă celor de la CEH, adresată dl director general Samuel Dioane (vezi facsimi – n.r.). Casa de Pensii roagă CEH și pe dl. director Samuel Dioane să transmită niște lucruri. De asemenea, au propus ca adeverințele necesare stabilirii pensiei conform Legii 135 să fie eliberate de CEH. Până în momentul de față, din 31 octombrie, CEH nu a  trimis un răspuns la această hârtie. Eu consider că principalii vinovați sunt doi: dl. director general Dioane, căreia i-a fost adresată această hârtie și doi, din 26 noiembrie, administrator special al Complexului este dl. Roșu Cristian. Fără nicio formă de patimă, de patos, de dorință de a arăta altceva decât adevărul, vreau să vă spun că în momentul de față aceste două persoane se fac vinovate de faptul că foarte mulți oameni care lucrează la exploatările miniere Lupeni și Lonea, aflate pe program de închidere cu Comisia Europeană, au dosarele de pensie respinse. Nu pot să înțeleg cum de 4 luni de zile nu se poate răspunde la o întrebare de a cărui răspuns poate să depindă viitorul pentru zeci sau sute de oameni. Cred că este inadmisibil ca, din 31 octombire anul trecut, să nu se răspundă la o adresă din partea Casei Naționale de Pensii. O să fac în așa fel ca, din opozție, acești doi oameni să nu mai ocupe aceste funcții”.

Senatorul Resmeriță spune că luni îl va informa și pe ministrul Economiei despre aceste aspecte și ia în calcul și acordarea de consultații juridice gratuite pentru angajații CEH care, din acest motiv, vor să acționeze în instanță  conducerea Complexului.

Carmen COSMAN – PREDA