Primarul din Petroșani a convocat Comitetul local pentru situații de urgență. 10 măsuri simple pentru prevenirea îmbolnăvirilor

Pe fondul evoluției cazurilor de infecție cu coronavirus, primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, a convocat astăzi Comitetul local pentru situații de urgență. ”Populația nu trebuie să intre în panică”, spune Iacob – Ridzi, dar sunt recomandate unele măsuri minime pentru evitarea îmbolnăvirilor.

 

Astfel, încă de ieri, accesul aparținătorilor în Spitalul de Urgență Petroșani a  fost restricționat, asta chiar dacă instituția medicală nu este propriu-zis în carantină. De asemenea, un set de 10 măsuri minime pe care populația trebuie să le cunoască și să le respecte vor fi afișate în toate locurile publice, inclusiv la intrările în blocuri.

”Vreau să fac precizarea că populația nu trebuie să intre în panică. În România nu există în acest moment niciun caz depistat de coronavirus, cu atât mai puțin în Petroșani sau în Valea Jiului. Sigur că este o situație care ne îngrijorează în sensul în care sunt foarte mulți români care locuiesc în Ialia, se apropie și sărbătorile pascale, și cred că sunt necesare unele măsuri mai mult de informare a populației.

Am avut o discuție încă de ieri cu conducerea Spitalului de Urgență. Practic spitalul nu este în carantină în acest moment. Este doar restricționat accesul vizitatorilor și aparținătorilor în unitatea spitalicească pentru a limita accesul persoanelor care pot să fie bolnave sau pot să intre în contact cu persoane bolnave în spital. Este o măsură pe care am luat-o de ieri. Nu suntem în carantină pentru că în carantină ești în momentul în care există deja un caz. Sper ca populația să înțeleagă această măsură. S-a pus la dispoziție un număr de telefon, pot să se intereseze de starea lor și, fără nicio problemă, vor primi toate detaliile, dar deocamdată e bine să restricționăm accesul în spital.

Pe de altă parte, astăzi am discutat în cadrul CLSU dacă, cumva, apar simptome ale unei gripe normale, obișnuite, recomandarea ar fi ca pacienții să se prezinte prima dată la medicul de familie, pentru a  nu aglomera Urgența. La Petroșani nu avem această situație, dar recomandările sunt acestea.

Am mai hotărât să facem o informare către populație, cu 10 măsuri simple pe care populația trebuie să le cunoască. Noi le vom afișa la intrarea în fiecare bloc, la școli, în spațiile publice și peste tot unde este nevoie.

Să sperăm că nu vom avea astfel de cazuri, dar fiecare la nivel personal trebuie să își ia anumite măsuri simple. Sunt măsuri recomandate de Minsterul Sănătății”, a declarat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

De precizat că în ședința CLSU s-a discutat și despre măsurile dispuse și în cadrul ședinței comitetului județen, desfășurată ieri la Prefectura Hunedoara. De asemenea, edilul din Petroșani a menționat că testările pentru coronavirus se fac, în cazul existenței unei suspiciuni, în centrele medicale mari din România, nu pe plan local.

”Trebuie mai multă precauție în perioada aceasta, dar populația nu trebuie să intre în panică și să cădem în cealaltă extremă”, a subliniat Tiberiu Iacob – Ridzi.

Carmen COSMAN – PREDA