Conducerea PSD a Consiliului Județean, acuzată că folosește paramedicii Salvital – SMURD în scop electoral. S-au erijat în salvatorii paramedicilor, dar abia s-au scobit prin buzunare de 2 lei în plus

Conducerea PSD a Consiliului Județean Hunedoara încearcă să folosească în scop electoral serviciul Salvital – SMURD. Sunt acuzațiile directe pe care le aduce primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, precum și Adrian David, fost președinte al CJ Hunedoara și actualmente  administrator public al municipiului Deva, ambii reprezentanți ai PNL. Și asta după ce aceiași șefi social – democrați ai CJ Hunedoara au politizat cât au putut zilele trecute chestiunea și au încercat să-i culpabilizeze pe liberali chiar și în problema retragerii unor UAT-uri din asociere. În tot acest timp, printre primii care au tot amânat să achite cotizația și ulterior au părăsit din diverse motive asocierea au fost cei din Lupeni, prin 2015, dar despre ei oficialii județului nu au suflat nicio vorbă.

”CJ Hunedoara a mărit cotizația, deși consilierii județeni ai PNL s-au opus. UAT-urile care s-au retras sunt conduse în marea lor parte de primari PNL. Nu știu la ce s-au gândit. Paramedicii SMURD nu te întreabă din ce partid ești sau dacă localitatea în care intervin a plătit sau nu cotizația”, spunea ieri administratorul public al județului, Costel Avram.

O chestiune spusă pe jumătate, pentru că Avram a uitat să spună că aleșii locali de la PNL au formulat un amendament la proiectul de hotărâre de consiliu prin care solicitau majorarea cotizației nu la 7 lei, ci 8 lei/ locuitor, pentru rezolvarea problemelor legate de salariazarea paramedicilor, amendament respins de consilierii PSD. Iar apoi, liberalii s-au abținut la vot motivând că vor mai mulți bani pentru Salvital și indicând în același timp resursa bugetară, după cum au explicat reprezentanții PNL Huneoara.

”La comisii nu a fost nicio problemă. Toți au fost de acord. Nu știu ce s-a întâmplat noaptea, că a doua zi au venit cu amendamentul: vrem 8 lei. S-a supus la vot amendamentul, a căzut și s-a votat proiectul de hotărâre care a fost votat în unanimitate în comisie. PSD a votat pentru, 18 voturi, iar liberalii au votat împotrivă”, spune pe de altă parte Avram.

Nu au votat, însă, majorarea de 8 lei, propusă prin amenament de consilierii județeni PNL, pe motiv că 7 lei este suficient pentru funcționarea Salvital și creșterea salariilor la 3000 de lei net. Asta deși la Petroșani paramedicii au venit cu o solicitare de majorare la 10 lei!.

Adrian David, administrator public Deva și prim-vicepreședinte PNL Hunedoara: ”Nu cred că CJ Hunedoara are de gând, de fapt, să salveze această asociație, Savital, pentru că, dacă ar fi vrut să ajute cu adevărat, ar fi lăsat consilierii județeni (n.r. PSD) să voteze amendamentul nostru de creștere de la 5 lei la 8 lei a cotizației pe care o plătește Consiliul Județean pentru Salvital. Au respins amendamentul nostru și au rămas pe 7 lei. Noi am făcut amendamentul foarte clar și foarte concis, arătând care este resursa bugetară care să fie alocată pentru asta, dar nu am primit un răspuns pozitiv, motiv pentru care noi considerăm că tot ce se întâmplă acum este o fanfaronadă ieftină și se încearcă folosirea SMURD ca și armă politică în campania de la locale, ceea ce este cu adevărat regretabil”.

Și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, este de părere că, din păcate, conducerea PSD a Consiliului Județean Hunedoara folosește sau încearcă să folosească în scop electoral acest serviciu Salvital – SMURD. Petroșaniul, la rândul său, a mărit contribuția și vine și cu o propunere. Aruncă mingea direct în ograda CJ Hunedoara, dacă tot au anunțat că vor să salveze Salvitalul.

Tiberiu Iacob – Ridzi, primar Petroșani:Ieri în ședința de  Consiliu Local au fost prezenți cei de la SMURD – Salvital cu o cerere către noi pentru a majora cotizația pe care noi o acordăm acestei asociații. Am fost de acord, și eu am făcut proiectul de hotărâre prin care am cerut consilierilor locali să creștem cotizația de la 3 lei/ persoană la 5 lei/ persoană pentru Salvital. Cei de la SMURD au venit cu o solicitare de 10 lei. Deocamdată bugetul local permite doar această creștere. Din luna iunie încolo o să analizăm și, la rectificarea de buget, probabil o să mai mărim undeva la 7 lei/ persoană cotizația noastră la Salvital”.

La Petroșani, SMURD funcționează în cadrul Detașamentului de Pompieri din subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, însă doar în ceea ce privește partea operativă. Paramedicii, chiar dacă lucrează în același sediu și pe același segment cu pompierii, sunt plătiți de Salvital, o asociație  pe care a fost înființat initial serviciul SMURD. SMURD Hunedoara este a doua structură înființată la nivel național, după cea de la Târgu Mureș, și funcționează sub administrarea Asociației Salvital, în care Municipiul Petroșani este membru fondator. La momentul anului 2005, când s-a înființat, s-a spus că aceasta era singura posibilitate ca SMURD să poată funcționa și așa a rămas. Pe de altă parte,  Municipiul Petrosani a contribuit cu suma de 56.640 Eu pentru achiziționarea unei ambulante de prim-ajutor tip B2. Totodatã, s-au achitat acestei asociatii contribuții anuale de 5 lei/locuitor/an, potrivit unei hotărâria  Consiliului Județean Hunedoara, adică peste 200.000 de lei anual.

Tiberiu Iacob – Ridzi: ”Vreau să fac niște precizări. Petroșaniul este una dintre cele 12 unități administrativ – teritoriale din județul Hunedoara care sunt membri fondatori ai serviciului Salvital – SMURD în Hunedoara. Pe banii municipalității din Petroșani s-a achiziționat o ambulanță dotată cu tot ceea ce este neecsar, deci plătită din bugetul local și am asigurat salariul la 9 paramedici de când există acest serviciu. Sigur că paramedicii care lucrează și fac o treabă excelentă, suntem mulțumiți de serviciile pe care acesti oameni le oferă comunității, au un salariu net de 1800 de lei, în comparație cu cei care lucrează la Ambulanța națională, care au un salariu înte 5000 – 6000 de lei. Și cei de la ISU au salariile comparabile cu cei de la Ambulanță. Este clar că cei de la Salvital – SMURd sunt dezavantajați în această situație. Dar nu poți tu, conducerea Consiliului Județean, să te erijezi în salvatorul celor de la Salvital, spunând că îi strângi pe toți de la UAT-uri și le dai ordin să crească cotizația, în condițiile în care există localități în județul Hunedoara care nu sunt membre în Salvital, dar care beneficiază de serviciile SMURD. Și atunci am venit cu o propunere, pe care o voi prezenta în data de 9 martie, pentru că am primit o invitație de la Salvital să mergem la o edință AGA. Soluția pe care eu o propun este ca, în urma acestei măriri – cam toate autoritățile locale au făcut aceste măriri de cotizație – diferența care mai este de acoperit până la ceea ce au cerut cei de la Salvital – 3000 de lei în mână salariu și echipamente de care au nevoie – să fie suportată în întregime de Consiliul Județean, care este autoritatea care în județul Hunedoara trebuie să aibă grijă de toți locuitorii județului și dacă s-au erijat în această postură să plătească diferența și atunci, practic, se șterg cumva aceste dezechilibre. Dra nu mi se pare normal tu, Consiliul Județean, să vi să spui ”rezolv această problemă”, dar unitățile să plătească această cotizație. Au mărit și ei, dar de la 5 lei la 7 lei, cu 2 lei, cum am mărit și noi, dar ca să rezolve problema să mărească de la 5 lei la 8 lei sau 9 lei sau la 10 lei, pentru că este vorba despre tot județul și este vorba de un serviciu care trebuie să fie asigurat nediscriminatoriu. CJ Hunedoara nu poate obliga autoritățile publice locale să mărească taxa, nu are cum, nu are în atribuții această chestiune. Dar, pentru a trata egal toți cetățenii acestui județ ar trebui să suporte această diferență, să nu mai folosească acești oameni în scop electoral”.

Pe de altă parte, David a spus că și la Deva cotizația s-a majorat, de la 5 lei la 8 lei, resursa financiară fiind mai mare decât la Petroșani.

Dacă Deva plătește 8 lei pentru Salvital, corect ar fi fost ca și CJ Hunedoara să plătească o sumă egală, dar nu am găsit înțelegere nici de data asta, dar noi liberalii, suntem acuzați de toate relele posibile când vine vorba de SMURD. Obiectivul nostru este ca salariile oamenilor să fie asigurate, să crească și să fie în concordanță cu munca pe care o depun”, a mai spus David.

Potrivit datelor, cotizația de 5 lei/ locuitor a fost stabilită printr-o hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara din anul 2017. De precizat că în țară sunt doar vreo 4-5 județe unde SMURD funcționează în cadrul altor structuri decât ISU, finanțarea venind de la administrațiile locale. Și în județul Hunedoara există cazuri unde modulele SMURD sunt ale ISU, la fel ca și paramedicii.

Carmen COSMAN – PREDA