Consiliul Județean a cerut cetățile dacice în administrare, dar nu a alocat și fonduri pentru paza și punerea lor în valoare. ”Luăm din excedentul bugetar”, spun acum oficialii CJ Hunedoara

Doar 500.000 de lei a alocat conducerea Consiliului Județean Hunedoara în buget pentru cetățile dacice pe care le vor lua în administrare și cărora trebuie să le asigure paza, dar și să le pună în valoare. Conform calculelor Serviciului pentru Protecția Monumenelor Istorice din cadrul Consiliului Județean, ar fi nevoie de 2 milioane de lei. Luăm din excedentul bugetar, spune administratorul public al județului, Costel Avram. Un excedent bugetar care însă a mai fost ”promis” și altor obiective, cum ar fi achiziționarea activelor Minei Petrila sau investițiilor ce trebuie continuate inclusiv în Valea Jiului.

În 11 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, vor fi administrate, protejate şi conservate de consiliile judeţene. Consiliul Județean Hunedoara cere aceste monumente istorice de an de zile pentru a  fi administrate după modelul de bune practici de la Sarmizegetusa Regia. Potrivit actului normativ, după preluare, administrația județeană are obligaţia să asigure paza monumentelor istorice, a zonei de protecţie a acestora, să stabilească mijloacele de protecţie şi să monitorizeze punerea în aplicare a lor. Numai că fondurile alocate sunt insuficiente.

Adrian David, prim – vicepreședinte PNL Hunedoara: ”Cetățile dacice vor fi preluate în patrimoniul Consiliului Județean Hunedoara după o lungă perioadă de timp și aici trebuie să fim cinstiți și să spunem cu sinceritate că este un merit al întregului spectru politic, și al celor de la PNL, și al celor de la PSD, pentru că era nevie de o susținere largă pentru a intra în vigoare un asemenea act normativ. Legea este în vigoare, urmează să se stabilească normele metodologice  și trecerea de la Ministerul Culturii către Consiliul Județean. Pentru a putea să le administrezi, aceste obiective – sunt patru cetăți dacice – au nevoie de pază, de angajați care să funcționeze ca admistratori acolo și, sigur, este nevoie de investiții pentru o infrastructură minimă: o cale de acces, un panou informativ, un pliant… Calculul celor de la Serviciul pentru Protecția Monumenelor Istorice din cadrul Consiliului Județean a fost de 2 milioane de lei ținând cont de planurile de faze care trebuie aprobate, de un număr de un angajat pentru fiecare sit și de cheltuieli sau investiții minime.  Consiliul Județean a  alocat 500.000 de lei. Asta înseamnă că le preluăm doar pe hârtie. În realitate ele se vor degrada în continuare, nu vor putea fi puse în valoare deloc, iar până la rectificarea bugetară consistentă, care probabil va fi undeva în septembrie – octombrie, putem să spunem că am pierdut vremea de pomană și <<ne-am zbătut cu cărămida>> degeaba, pentru că în realitate nu am realizat nimic. Nu ne interesează documentul procedural de trecere a lor în patrimoniul județului nostru, ci ne interesează să oprim degradarea lor și să le transformăm în obiective turistice cu mare potențial. Iar acest lucru nu se poate realiza în 2020 cu 500.000 de lei. Am făcut amendament, măcar un milion de lei să fie alocat, să angajezi oameni care să țină pază activă acolo, nu s-a putut”.

Nu putea fi alocate fonduri înainte de preluarea lor, dar bani vor fi. Din excedentul bugetar, spune acum administratorul public al județului, Costel Avram. Un excedent bugetar ce pare să se transforme într-un joben din care un iscusit magician scoate iepurași ”fără număr”. Și asta pentru că a mai fost ”promis” și altor obiective, cum ar fi achiziționarea activelor Minei Petrila sau investițiilor ce trebuie continuate inclusiv în Valea Jiului.

Costel Avram, administrator public al CJ Hunedoara: ”Cetățile dacice nu sunt date încă în administrarea Consiliului Județean. Noi nu putem prinde banii în condițiile în care noi nu avem ceva. Mai devreme de 4 – 5 luni nu se vor da. Avem un excedent bugetar și avem de unde pune. Legea este dată de Parlament, urmează să fie promulgată de Președintele României, durează destul de mult și nu putem să blocăm banii. Dar avem un excedent bugetar și putem să luăm de acolo. Vom avea bani să dăm la cetățile dacice. Suntem obligați să găsim soluții. Când cetățile dacie vor intra în administrarea CJ Hunedoara, vor fi 100% bani pentru ca ele să fie funcționale”.

Paradoxal este că pentru alte servicii sau instituții subordonate  s-au găsit fonduri până la ultima centimă, cum s-ar spune.

Adrian David: ”În același timp s-a asigurat fiecare leu, pentru fiecare eveniment artistic al Centrului pentru Cultură și Artă, și cele din luna decembrie sunt plătite. Toți bănuții sunt accolo. Eu nu vreau să acuz pe nimeni, că nu am dovezi, doar zic: banii ăștia, pe care îi are la dispoziție Centrul de Cultură și Artă, care sunt peste 2 milioane de lei, în cadrul aceluiași capitol bugetar, poți să jonglezi cu sumele și să muți evenimentele din decembrie și să creezi mai multe evenimente în mai sau iunie. Eu nu zic, doar mă gândesc….”.

Carmen COSMAN – PREDA