Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a mai primit o șansă. ADR Vest a aprobat o nouă etapizare a proiectului de restaurare a monumentului

Agenția de Dezvoltare Regională a aprobat o nouă etapizare a proiectului care ar fi trebuit să fie finalizat conform contractului de finanțare până în data de 15 decembrie 2023, dar acest lucru era imposibil de realizat în condițiile în care stadiul de execuție este la ora actuală de 29,78%, iar cele 5 milioane de euro fonduri europene nerambursabile s-ar fi pierdut definitiv.

 

Ionuț Suciu, purtătorul de cuvânt al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, a declarat pentru Informația Văii Jiului că obiectivul investițional va primi finanțare prin PR Vest 2021-2027, cu un nou termen de finalizare – 31 decembrie 2024.

Contractul de finanțare pentru proiectul ”Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, a fost semnat în 2019, beneficiar fiind Consiliul Județean Hunedoara. Abia după vreo 3 ani, în 21 iulie 2022 oficialii CJ Hunedoara au semnat ȘI contractul de execuție, cu termen final  15.12.2023, după o licitație lansată în luna februarie a anului trecut.

Potrivit proiectului, care este foarte mult întârziat, ruinele vechiului edificiu ar trebui transformate într-un punct de maxim interes al fostei capitale a provinciei romane Dacia, prin restaurarea și reconstrucția acestuia.

Carmen COSMAN – PREDA