Cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Simota a fost respinsă de Curtea de Apel

Magistrații instanței de apel de la Alba Iulia au respins cererea formulată de Alin Simota privind schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este judecat pentru infracţiunea de complicitate la folosirea de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

La termenul din februarie, afaceristul Alin Simota a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, însă instanța a respins solicitarea.

”În baza art.386 Cod procedură penală respinge cererea formulată de inculpatul Simota Alin privind schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracțiunea de folosire de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art.181 alin.1,3 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.52 alin.2 Cod penal în instigare la infracțiunea de folosire de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene prevăzută de art. 47 C.pen. raportat la art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.52 alin.2 Cod penal”, este decizia definitivă a judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, unde se judecă apelul formulat în dosarul instrumentat și trimis în judecată de DNA – Serviciul Teritorial Alba.

Alin Simota a fost deja condamnat în acest dosar, de instanța de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara, la 3 ani și trei luni de închisoare. Totodată, conform primei sentinţe, Alin Simota rămâne şi fără 2.582.629,12 lei. ”Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 94/P/2015 din data de 25.06.2018 a D.N.A.- Serviciul Teritorial Alba Iulia până la concurenţa sumei de 2.582.629,12 lei asupra imobilului aparţinând inculpatului Simota Alin, situat în Petroşani, str. Saturn, bl.5, sc.2, et.2, ap.50, judeţul Hunedoara, compus din 2 camere şi dependinţe”,  a decis Tribunalul Hunedoara.

A formulat apel și, așa cum arătam anterior, a încercat o schimbare a încadrării juridice, solicitare care, dacă i-ar fi fost acceptată, i-ar fi adus o pedeapsă mai mică.

Potrivit DNA, ”în cursul anului 2009, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în calitate de autoritate de management și Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat „Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva – modernizarea și echiparea cu aparatură de specialitate”.
Pentru realizarea lucrărilor, CJ Hunedoara a organizat, în cursul aceluiași an, o licitație publică pentru atribuirea contractului de executare a lucrărilor și de furnizare a produselor respective, fiind declarată câștigătoare societatea administrată de inculpații Panduru Natalia Mariana și Simota Alin. Pentru a crea aparența că societatea pe care o administrau îndeplinea condițiile prevăzute de lege, cei doi inculpați au atașat la dosarul de participare la licitație mai multe documente false din care rezulta că aceasta nu figura cu datorii la bugetul de stat, aspect contrar situației de fapt rezultată din documentele reale eliberate de autoritățile competente.
Dosarul licitației conținând documentele falsificate a fost depus de beneficiar la autoritatea contractantă, iar ca urmare a acestor demersuri, în cadrul proiectului, a fost decontată suma de 2.625.998 lei (inclusiv TVA) aferentă lucrărilor executate de societatea administrată de cei doi inculpați”.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.582.629 lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată până la data restituirii.  În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului Simota Alin.

De precizat că la instanța de fond Panduru Mariana a fost achitată.

Carmen COSMAN – PREDA