Cornel Resmeriță rămâne cu sentința de încetare a procesului penal și cu daunele de plată

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul în casație formulat de DNA în dosarul în care fostul primar al Lupeniului, Cornel Resmeriță, a fost judecat și ulterior achitat, pe motive de prescripție a faptei.

”Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 621 din data de 28 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, este sentința pronunțată de ICCJ..

Ca atare, Cornel Resmeriță, fostul primar al municipiului Lupeni, rămâne cu decizia din vară a judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia prin care scapă de răspunderea penală în dosarul instrumentat de DNA în care a fost judecat pentru abuz în serviciu. Judecătorii Curții de Apel Albă Iulia au dispus încetarea procesului penal, faptele fiind prescrise deja.

Pe de altă parte, Resmeriță și Condoiu sunt obligați să plătească în solidar părții civile Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri despăgubiri civile în cuantum de 3.364.144,86 lei. Instanța a mai dispus menținerea sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 50/P/2014 din data de 17.02.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Resmeriță Cornel și Condoiu Cristofor Alin până la concurența sumei de 3.364.144,86 lei.

În plus, prin sentința pronunțată, cei doi mai sunt obligați, împreună cu Primăria Lupeni, să plătească statului, cheltuieli judiciare în fața primei instanțe, în sumă de câte 6.000 de lei fiecare.

Fostul primar al Lupeniului a fost trimis în judecată într-un dosar disjuns din celebrul ”Gala Bute”, în care a fost condamnată Elena Udrea pentru fapte care s-au petrecut acum aproape 11 ani.

Carmen COSMAN – PREDA