Cum a împărțit Consiliul Județean cota din impozitul pe venit. Cei mai mulți bani au ajuns în Vulcan și Brad!

Municipiile Brad și Vulcan sunt campioanele alocărilor bugetare din partea Consiliului Județean Hunedoara, care a repartizat, în ședința de astăzi, cota de 6% din impozitul pe venit.

Banii vin de la Guvern, dar, conform legii, se distribuie către administrațiile publice locale prin Consiliul Județean. La Hunedoara, a fost repartizată, în ședința extraordinară desfășurată luni, suma de 1.746,31 mii lei.

Cei mai mulți bani au ajuns la Vulcan și la Brad, câte 100.000 de lei, urmate de Uricani, cu 80.000 de lei. Câte 60.000 de lei au fost repartizați către Aninoasa, Geoagiu și Simeria. Municipiul Petroșani a primit jumătate din suma alocată Vulcanului, adică 50.000 de lei, aproape cât comuna Băița sau Gurasada (40.000 de lei), dar mai puțin decât Rapoltu Mare (61,31 mii lei).

Deva a primit, din nou zero lei, la fel ca și Hunedoara, unde însă s-au concentrat multe dintre investițiile Consiliului Județean Hunedoara. De asemenea, vineri, municipiul Hunedoara a primit de la Guvern 5 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital. O sumă similară a primit municipiul Deva, în timp ce Consiliul Județean Hunedoara beneficiază, tot din Fondul de rezervă, de 6,5 milioane de lei.

Repartizarea cotei din I.V. a stârnit nu o dată suspiciuni, iar conducerea Consiliului Județean Hunedoara a fost acuzată că repartizează banii după bunul plac, mai ales pe criteriul carnetului de partid!

Carmen COSMAN – PREDA