Finanțare de peste 2,2 milioane de lei. Trei oferte pentru proiectul privind înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar la Petroșani

Trei ofertanți, printre care o asociere de 6 firme, își dispută la licitație proiectul implementat de Primăria Municipiului Petroșani privind ”Înființare centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Petroșani”.

Proiectul, finanțat prin PNRR, are o valoare estimată de peste 2,2 milioane de lei și prevede dezvoltarea unui management al deşeurilor eficient, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deşeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice şi a tranziţiei la economia circulară.

”În aceste centre realizate în conformitate cu toate cerințele europene în domeniu, pot fi predate deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări”, a  explicat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Terenul propus pentru realizarea investiției situat pe Str. Strada Cărbunelui, Nr. 20, pe suprafaţa fostei mine Dâlja, având suprafața de 3.150 m², licitația fiind la faza evaluării financiare.

Carmen COSMAN – PREDA