Francisc Gerschner se alătură PSD. Fără adeziune, să nu-și piardă mandatul!

Senatorul Cristian Resmeriță a anunțat astăzi că Francisc Gerschner, consilier local ProRomânia la Petroșani, se alătură Partidului Social Democrat.După modelul primarului Merișanu, Gerschner nu a semnat vreo adeziune, pentru a nu-și pierde mandatul, conform statului aleșilor locali.

”Mă bucură faptul că un om bun, un om corect și devotat vine alături de mine, în frumoasa familie a PSD. Acesta va activa în cadrul Organizației PSD Petroșani, organizație din care el a făcut parte foarte mulți ani”, a anunțat senatorul Cristian Resmeriță într-un comunicat de presă.

De asemenea, potrivit comunicatului, alesul local ProRomânia declara că: ”În urma discuției pe care am avut-o cu domnul senator Cristian Resmeriță, am decis, să revin în PSD, partid din care am făcut parte foarte multă vreme. Cred că domnul Cristian Resmeriță are priceperea de a crea la Petroșani o echipă politică competitivă, care să schimbe fața municipiului Petroșani”.

Contactat de noi, Francisc Gerschner admite că, de fapt, nu a semnat adeziunea la PSD pentru a nu-și pierde mandatul și nici nu s-au rezolvat problemele care l-au determinat să părăsească PSD în urmă cu 7 ani, când partidul i-a refuzat candidatura la Primăria Petroșani.

”Nu am semnat adeziune. Am zis că trebuie să îmi duc mandatul până la capăt, că așa este corect. Nu pot să las lucrurile neterminate. Nu s-au rezolvat (n.r. supărările care l-au determinat să plece din PSD) și am pus niște condiții. De exemplu, eu am spus clar că am fost tratat într-un mod neortodox și foarte urât, nu mi s-a părut corect și am spus că vin dacă se dorește o construcție nouă, bazată pe seriozitate, pe profesionalism, fără oportuniști. Știți foarte bine ce e în PSD. Sincer, sunt și oameni buni și oameni mai puțin buni. Cei buni nu sunt lăsați să se ridice, că asta a fost și în cazul meu. Nu spun că sunt cel mai bun, dar puteam fi cel mai bun dacă mă lăsau să candidez la primărie atunci, în 2016, că asta a fost”, a declarat Francisc Gerschner pentru InformațiaHD.

E decis să intre din nou în cursa electorală pentru Primăria Municipiului Petroșani dacă va fi confirmat de un sondaj care ar urma să desemneze candidatul PSD.

Carmen COSMAN – PREDA