Lucrările de pe strada Slătinioara au fost recepționate

Primăria Municipiului Petroșani a efectuat recepția finală pe strada Slătinioara, care s-a transformat complet după un proiect investițional implementat de administrația publică locală cu fonduri alocate pe PNI ”Anghel Saligny”.

Strada Slătinioara din Petroșani, o stradă de pământ care până acum nu a văzut asfaltul, a devenit una dintre cele mai moderne din municipiul Petroșani, grație unui proiect implementat de Primăria Municipiului Petroșani.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a căutat sursele de finanțare necesare reabilitării și modernizării acestei străzi, iar acest obiectiv investițional a fost prins în PNI Anghel Saligny.

“Proiectul implementat cu fonduri guvernamentale nerambursabile, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, este unul complex, care a implicat și realizarea de ziduri de sprijin, rigole de scurgere a apei și lărgirea părții carosabile, pe lângă turnarea covorului asfaltic”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Acum cei care locuiesc în zonă au la dispoziție o stradă modernizată complet, un nou proiect finalizat de Primăria Municipiului Petroșani.

Carmen COSMAN – PREDA