Magistrații au decis: Procesul Euro Jobs – Vochițoiu merge mai departe. Instanța a constatat legalitatea sesizării de procurorii DNA

Magistrații Tribunalului Hunedoara au respins cererile şi excepțiile invocate de inculpaţii S.C. EURO JOBS S.R.L, Vochiţoiu Haralambie, Ianoşi Elena, Takacs Sofia Viorica, Negreanu Ana şi Rusu Mihaela Camelia, inculpați în același dosar și trimiși în judecată de procurorii anticorupție. Dosarul instrumentat de DNA își urmează astfel cursul pe rolul instanței hunedorene.

Decizia a fost pronunțată astăzi, în Camera de Consiliu și poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a firmei controlate direct sau prin interpuși de fostul senator de Hunedoara Haralambie Vochițoiu despre care spun că ar fi folosit documente false pentru a obține fonduri europene. Patru proiecte, în valoare de peste 7,7 milioane de euro sunt în această cauză, iar Vochițoiu împreună cu alți 4 angajați și Euro Jobs SRL sunt inculpați în acest dosar. În sarcina lor s-a reținut comiterea, în forma autoratului și a complicității, a unor infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: ”În perioada 2010 – 2013, în contextul implementării a patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit implementarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piața muncii, administratorul S.C. Euro Jobs S.R.L, cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Vest 7, un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi atașat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informațiile conținute sunt corecte și corespund realității. Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic. O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L de către ceilalți inculpați, în calitățile lor de manager proiect respectiv responsabil formare profesională continuă. Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei”

Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Iată decizia de astăzi în dosarul disjuns din lucrarea penală principală:

În baza art. 346 alin. (2) C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 99/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupție-ST Alba Iulia, privind pe inculpaţii: 1. S.C. Euro Jobs S.R.L. – trimisă în judecată pentru infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (4 acte materiale) prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 (forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 Cod penal. 2. Ianoși (născută Jianu) Elena – trimisă în judecată pentru infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (4 acte materiale) prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 (forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 Cod penal; 3. Vochițoiu Haralambie – trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 (forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 Cod penal; 4. Rusu (născută Trofin) Mihaela-Camelia – trimisă în judecată pentru infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 (forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 Cod penal; 5. Takacs Sofia-Viorica – trimisă în judecată pentru infracțiunea de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (3 acte materiale) prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 (forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 Cod penal; 6. Negreanu Ana – trimisă în judecată pentru infracțiunea de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (3 acte materiale) prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 ( forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecății în cauză, urmând ca prim termen de judecată să fie stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 05 octombrie 2023”.

Carmen COSMAN – PREDA