Medalia ”Centenarul Eroului Necunoscut” pentru primarul Tiberiu Iacob – Ridzi

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a primit astăzi, din partea reprezentanților Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”, medalia ”Centenarul Eroului Necunoscut”.

Această medalie a fost creată pentru a onora și comemora sacrificiile eroilor necunoscuți din Primul Război Mondial, a precizat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi care s-a declarat onorat de distincția decernată.

”Sunt deosebit de onorat de medalia care mi-a fost decernată de Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria”. Această medalie a fost creată pentru a onora și comemora sacrificiile eroilor necunoscuți din Primul Război Mondial, iar faptul că distincția mi-a fost acordată în acest an în care omagiem împlinirea a 100 de ani de la desemnarea Ostașului Necunoscut Român de la Mărășești îmi conferă sentimentul că, prin acțiunile organizate, mi-am adus contribuția de suflet la susținerea memoriei și cinstirea celor căzuți în luptele pentru apărarea Patriei noastre sfinte”, a precizat primarul municipiului Petroșani.

Carmen COSMAN – PREDA