Motivul ciudat pentru care a tăiat Consiliul Județean parapetele de pe marginea drumului din Parâng

O parte a parapetelor de pe DJ 709F Cabana Rusu – Parâng, aflat în administrarea Consiliului Județean Hunedoara au fost tăiate chiar din dispoziția administratorului căii de acces.

Administratorul CJ Hunedoara, Costel Avram, spune că autocarele care urcă la munte nu se puteau scrie bine în curbă și din acest motiv s-a decis renunțarea la elementele metalice de siguranță. Paradoxal, când drumul a fost reabilitat, oficialii Consiliului Județean Hunedoara dădeau asigurări că lucrările permit chiar două autocare, unul lângă altul, pentru ca acum să se renunțe la bucăți de parapete!

Situația a fost semnalată în ședința Consiliul Județean Hunedoara de consilierul Adrian Oprițeescu: ”Cu tristețe am constatat că, după trei luni de zile în care nu am reușit să ajung în munte – mă refer la Muntele Parâng – am constatat că dintre parapeții metalici montați pe marginea drumului au început să dispară. Sunt două tronsoane care au dispărut și voiam să știu dacă aveți cunoștință de lucrul acesta sau dacă au fost demontați cu un anumit motiv”.

Costel Avram, administratorul public al CJ Hunedoara, susține că în zonele respective drumul nu prezintă pricol și din acest motiv s-au scos parapetele: ”După cum se știe, anul acesta au intrat pentru prima dată autocarele sus în Parâng. Iar când coborau, în două curbe, trebuiau să facă multe manevre. De aceea, împreună cu constructorul, cu cei de la Strabag, împreună cu oamenii noștri de la serviciul de drumuri și împreună cu oamenii din Parâng, am ajuns la concluzia că nu este nici un pericol, așa că au fost scoși parapeții în cele două locuri. Deci noi am știut”.

Pe de altă parte, la darea în folosință a drumului modernizat se vorbea oficial despre faptul că încap două autocare, unul lângă altul, lucru care acum nu mai pare la fel de sigur. Practic, acum aflăm că nici măcar un autocar nu se putea înscrie bine în curbă! În plus, urmele unor accidente sunt vizibile încă pe șoseaua județeană.

DJ 709 F a fost modernizat cu UN MILION DE EURO/KM printr-un proiect  derulat de Consiliul Județean, în calitate de administrator.

Lucrările de modernizare a DJ 709 F: DN7A – Cabana Rusu – Masivul Parâng, km 6+600 – km 10+325, au început în toamna anului 2018, în baza unui contract de finanțare derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, în valoare de 17,9 milioane de lei.  Drumul este funcțional doar câteva luni pe an, fiind închis pe perioada sezonului rece.

Carmen COSMAN – PREDA