Pădurile vor fi protejate printr-un sistem modern de monitorizare video

În scurt timp, pădurile vor fi protejate printr-un sistem modern de monitorizare video a transporturilor de lemn, menit totodată și să limiteze tăierile ilegale.

Este o problemă care afectează și județul Hunedoara, dar lucrurile vor intra pe făgașul legal și normal. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat licitația în valoare de 44 de milioane de lei.

,,Această tehnologie, bazată pe inteligență artificială și interconectată cu SUMAL, va fi o forță majoră în lupta împotriva tăierilor ilegale. Printre principalele obiective pe care ni le propunem sunt: reducerea numărului de transporturi de material lemnos fără documente de proveniență, identificarea abaterilor de la traseele stabilite, a transporturilor multiple realizate în baza aceluiași aviz de însoțire, dar și a volumelor transportate”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.