Primăria Petroșani cere din nou imobilul neterminat al Casei de cultură a studenților

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a reiterat solicitarea de preluare a imobilului neterminat care ar fi urmat să găzduiască noua Casă de Cultură a Studenților din Petroșani. Clădirea se află în conservare, însă lipsa finanțării și intemperiile și-au pus grav amprenta asupra ei.

Construcția a început în anul 1992 și trebuia să fie printre cele mai moderne din țară, însă, din păcate, nu a fost nici acum finalizată. Dacă exteriorul arată oarecum mai bine, în interior infiltrațiile au distrus aproape tot ce s-a construit, după ce în anul 2004 a fost oprită finanțarea.

Casa de cultură se află în centrul municipiului Petroșani și nu doar că strică aspectul zonei, însă prezintă și un real pericol mai ales pentru cei care pătrund ilegal aici.

Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, a făcut numeroase demersuri pentru preluarea ei, însă fără rezultat. Acum o cere din nou de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse și spune că intenționează să o treacă în patrimoniul municipal pentru a-i da o utilitate publică, accesând fonduri europene.

Iată comunicatul semnat de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi:

”Prin prezenta vă informez că am adresat Ministerului Familiei, Tineretului și Egalităţii de Şanse două adrese (10911/16.06.2022 şi 13256/27.07.2022) cu solicitarea de transfer în patrimoniul UAT municipiul Petroşani a clădirii abandonate a Casei de Cultură a Studenților, o clădire care s-a vrut să fie una dintre cele mai moderne din ţară, ajungând în prezent un proiect neterminat și abandonat de 18 ani.

Vă precizez că solicitarea noastră iniţială precum și cea retransmisă nu au primit niciun răspuns de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalităţii de Şanse.

Vă informăm că această construcție, a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, a început în anul 1992, cu o valoare inițială a investiției de 2,5 milioane lei. Conform proiectului, clădirea urma să dispună de o sală de spectacole cu 485 locuri, 12 garsoniere pentru invitați, un restaurant, o discotecă, sală de repetiție și alte anexe. Clădirea este o construcţie tip monolit, are un parter, două etaje cu acces pe un acoperiș terasă circular și o cupolă la susținerea cu grinzi metalice a sălii de spectacol și este amplasată în centrul municipiului Petroșani, în apropierea magazinului Jiul Shopping Center, în apropierea sediului Clubului Sportiv Municipal, a Judecătoriei, a Universității, a Teatrului Dramatic “I.D. Sîrbu”, a Centrului Civic și a altor instituții publice,
În anul 2004, Autoritatea Națională pentru Tineret a oprit finanţarea iar constructorul a plecat. Nu s-au realizat minime măsuri de conservare și protecţie a investiției (realizată în procent de aproximativ 60 %), prin acoperiș au apărut infiltrații de apă, vegetaţie, din faţadă au început să cadă elemente din structură și tencuială, punând în pericol cetățenii și mașinile parcate.

În anul 2019, proprietarul acestei clădiri, Ministerul Tineretului și Sportului prin vocea Ministrului Bogdan Matei, declara: ,,Principala prioritate pentru bazele pe care noi le avem se numește descentralizare pentru că numai unităţile administrativ teritoriale pot investi în aceste baze. La ora actuală, ministerul nu poate să investească”.

Am făcut demersuri pentru reabilitarea clădirii, sunt hotărâri ale Consiliului Local Petroşani în acest sens, însă aceste demersuri nu au avut finalizare și nu am găsit înțelegere pentru ca această clădire a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani să fie finalizată și dată în folosință.

Clădirea abandonată, a devenit atractivă pentru oamenii străzii, pentru persoane certate cu legea şi tineri care au fost surprinşi dând petreceri neautorizate pe acoperiş, Poliția Petroșani fiind solicitată des să intervină.

Degradarea clădirii este accentuată, sunt sparte majoritatea ferestrelor, tâmplăria din interior este distrusă, iar mizeria lăsată în interior a transformat construcția într-un spațiu insalubru, devenind cu fiecare zi un pericol public.

Presa locală şi naţională dar şi cetăţenii acuză Primăria municipiului Petroşani pentru această situaţie. Valea Jiului este inclusă în Platforma pentru „Tranziția Justă” a Comisiei Europene și în programele naționale de finanțare pentru zonele preponderent miniere, fiind un semnal pozitiv pentru o revitalizare economică. Cum putem explica investitorilor sau turiștilor, prezenţa acestei clădiri abandonate în zona 0 a municipiului Petroşani?

Ataşăm prezentei, adresele Primăriei municipiului Petroșani către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse la care nu am primit răspuns și imaginile cu starea clădirii.

Din discuțiile purtate cu directorul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani referitor la activitatea extracurriculară a studenților din Petroşani, presupunând că noul spațiu al Casei de Cultură a Studenților ar fi funcțional, a reieşit că ar fi greu de întreţinut în condiţiile în care și actuala Casă de Cultură a Studenților este prea mare pentru activitățile studențești.

Având în vedere elementele prezentate, Primăria municipiului Petroșani vă solicită sprijinul pentru realizarea transferului clădirii abandonate a Casei de Cultură a Studenților în patrimoniul municipal pentru a-i da o utilitate publică, accesând fonduri europene.

Cu stimă,
Primar Florin Tiberiu IACOB – RIDZI”