Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi: ”Ministrul Boloș și-a exprimat disponibilitatea de a identifica soluții pentru problemele pe care le întâmpină autoritățile publice locale în implementarea proiectelor de investiții finanțate din fondurile europene”

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, s-a întâlnit cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, în cadrul ședinței Comitetului Director al AMR, structură al cărui vicepreședinte este.

Au fost discuții fructuoase, spune primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, axate pe probleme de actualitate.

”În cadrul întâlnirii, dl. ministru Boloș și-a exprimat disponibilitatea de a identifica soluții pentru problemele pe care le întâmpină autoritățile publice locale în implementarea proiectelor de investiții finanțate din fondurile europene, iar referitor la proiectele finanțate în exercițiul financiar 2014 -2020 care nu pot fi finalizate până la 31.12.2023, a menționat că urmează a fi lansată în consultare publică o ordonanță de urgență care să reglementeze cadrul legal cu privire la perioada de implementare”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Discuțiile s-au axat pe următoarele teme:

1. Prelungirea perioadei de implementare a proiectelor finanțate în cadrul POR 2014–2020 și POIM 2014-2020 care au termen de finalizare la 31.12.2023 și care nu pot fi finalizate, din motive neimputabile beneficiarului.
2. Probleme/Dificultăți întâmpinate de municipii în cadrul proiectelor implementate în perioada de programare 2014-2020.
3. Stadiul emiterii ordinelor comune stabilite prin OUG. nr. 122/2022.
4. Modificarea mecanismului de plată a cererilor de transfer din cadrul PNRR, respectiv introducerea posibilității decontării/rambursării cheltuielilor efectuate după semnarea contractului de finanțare
5. Majorarea plafonului maxim al valorii estimate, prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 88/2020
6. Modificarea cadrului legal prin completarea legislației cu eliberarea Certificatul privind nedeductibilitatea TVA pentru proiectele finanțate prin PNRR.