PSD vrea să câștige alegerile la Bănița cu un fost primar condamnat penal pentru uciderea unui motociclist!

Senatorul PSD Cristian Resmeriță a anunțat în această dimineață că fostul primar din Bănița, Ionel Burlec, s-a înscris în PSD și spune că echipa social – democrată din această comună, ”întregită” cu Burlec, are misiunea de a câștiga alegerile locale din 2024. Ionel Burlec are însă grave probleme de imagine. În 2017 a fost condamnat definitiv în urma unui accident rutier în care și-a pierdut viața motociclistul Mihai Sultana din Petrila!

”Mă bucură faptul că domnul Ionel Burlec, fost primar al Comunei Bănița în mai multe mandate, revine în PSD. Acesta, împreună cu președintele Organizației PSD Bănița, domnul Ioan Marc, dar și cu întreaga organizație au misiunea de a câștiga alegerile locale în 2024. Eu personal o să fiu alături de Organizația PSD din Bănița, pentru a realiza acest lucru”, a comunicat senatorul PSD Cristian Resmeriță.

De asemenea, potrivit aceluiași comunicat, fostul primar Ionel Burlec, reînscris în PSD, spune că: ”Mă bucur, să fac parte din nou din marea familie a Partidului Social Democrat. PSD a fost mereu partidul care a ținut cu cei mulți și întotdeauna am considerat că este singura soluție pentru România”.

Foto: evz.ro
Foto: evz.ro

De numele lui Ionel Burlec se leagă însă un cumplit accident de circulație care a avut loc pe DN 66, în zona localității Merișor, în urmă cu 10 ani și în care și-a pierdut viața Mihai Sultana (29 de ani). Mihai Sultana se afla pe motocicletă, când a fost surprins și accidentat mortal de autoturismul condus de Ionel Burlec, primar al comunei Bănița la acea vreme. Victima a fost aruncată de pe motor şi a suferit numeroase leziuni care i-au adus sfârşitul. În urma acestuia a rămas soția și fiica sa de numai 5 ani la acea vreme și sute de persoane l-au plâns și l-au condus pe ultimul drum.

Procurorii au stabilit că Burlec se face vinovat de producerea accidentului. Anchetatorii au reținut că a efectuat ”o manevră de viraj prin loc nepermis,  de pe sensul de mers Petroşani – Haţeg spre sensul de mers Haţeg – Petroşani, prin încălcarea marcajelor longitudinale continue a două benzi de circulaţie”, și l-au trimis în judecată, fiind condamnat definitiv, în octombrie 2017, la doi de închisoare cu suspendare.

Manevrele de evitare au fost întreprinse de conducătorul motocicletei, şi nu de inculpat, acesta din urmă fiind cel care a creat starea de pericol prin traversarea drumului prin loc nepermis de legislaţia rutieră, informa instanţa.

Martin Ionel Burlec a fost primar al comunei Băniţa în perioada 2000 – 2016. În ziua în care a scăpat de pușcărie, fostul primar a publicat pe Facebook o fotografie în care petrece în compania unor prieteni!

Carmen COSMAN – PREDA