Se reîntoarce modelul de tip ”suveică” prin care Vochițoiu își reatribuie fondurile europene?!

Am primit la redacție informații incredibile care, potrivit documentelor, ar demonstra cum Asociația Centrul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecție Socială ar deveni una dintre entitățile coordonate de ex-senatorul Haralambie Vochițiu Vochițoiu prin care ”se joacă” banii europeni.

Interesant de urmărit este modul în care banii se plimbă de la o firmă la alta, cu țintă finală cel care e pare a fi beneficiar real, fostul senator.

 

Centrul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecției Socială, asociație condusă de Adriana Kinsky, în documente, vinde către Euro Jobs, firmă trimisă în judecată pentru corupție cu fonduri europene, niște cursuri, deloc ieftine. În prezent firma este administrată de Diana Elena Vochițoiu, fiica senatorului, asta după ce ani la rând a fost condusă prin interpuși, apropiați ai lui Vochițoiu, acesta fiind cel care a înființat aceste entități la conducerea cărora a renunțat când a devenit senator. Aceeași Asociatie, prin același președinte a atribuit servicii de organizare evenimente pentru proiecte tot unei firme din curtea lui Vochițoiu. De această dată intră în joc, firma Eco Profi Tur SRL, al cărui administrator este tot fiica lui Haralambie Vochitoiu. Se pare că Asociația “regenerează conturile” lui Vochițoiu care se văd în investițiile de la “balta cu pește”, La Lac Maleia.
Asociația îl are ca fondator pe Haralambie Vochițoiu și este aceeași care în urmă cu ceva timp a cumpărat servicii de la Diacostampet, tot din bani europeni, firma la care fostul senator spune că este consultant “pro bono” și care de curând a trecut din mâna unchiului lui în cea a mamei sale”, arată ifnormațiile ajunse în posesia noastră.

O fi legal, nu zicem că nu. Până la proba contrarie, iar organele competente pot face lumină în acest caz. Este clar însă că funcționează pe modelul acelor ”suveici” prin care nu cu mult timp în urmă organele fiscale descopereau tot felul de operațiuni de spălare de bani ori rambursări ilegale de TVA.

În ultima perioadă, despre Haralambie Vochițoiu se vorbește tot mai des că ar vrea să reintre în politică. Este asociat ba cu AUR, ba cu PSD – cu ai căror lider s-a afișat în repetate rînduri, însă fostul senator neagă informațiile. Deocamdată trebuie să își ducă la final procesul în care este inculpat, în dosarul instrumentat de procurorii anticorupție.

Carmen COSMAN – PREDA