Sinistrații, uitați în containere de autoritățile locale. Prefectul județului Hunedoara – Călin Petru Marian către primarul Aninoasei: ”Domnule primar. Sunt 7 luni de zile. Respectați și oamenii, nu numai legea!”.

Cu banii în cont, de circa 7 luni, primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca, nu reușește să ducă mai departe proiectul care vizează construcția de locuințe pentru cei care au fost nevoiți să-și abandoneze casele afectate de cutremurele de la începutul anului.

În unele containere a început deja să plouă, iar autoritățile locale nu au reușit nici măcar să cumpere o folie cu care să le acopere. La iarnă, din cauza gerului, va fi greu de crezut că oamenii vor putea locui în aceste construcții modulare. Primarul PSD al Aninoasei a găsit imediat soluția.

Mai suplimentăm caloriferele, nu avem altă variantă” – Nicolae Dunca, despre cei peste 20 de oameni uitați în containere!

Între timp, alte familii s-au întors în casele șubtrede, sătule să aștepte după apartamentele pentru care banii sunt alocați și sunt chiar în conturile Primăriei Aninoasa. De luni de zile!

Călin Petru Marian, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a fost astăzi în Aninoasa, într-un control inopinat, să vadă care mai este soarta oamenilor care trăiesc în containerele aduse de autorități, după ce vechile lor case au fost șubrezite de cutremure. S-a mai întâlnit cu primarul, a mai purtat discuții, dar lucrurile trenează nepermis de mult. Așa că prefectul s-a decis să ia taurul de coarne pentru a veni în sprijinul sinistraților: ”Domnule primar. Sunt 7 luni de zile. Respectați și oamenii, nu numai legea!”, ca răspuns la motivele invocate de edil privind tergiversarea lucrurilor din cauza termenelor legale.

Primarul spune că licitația pentru construirea imobilului în care ar urma să preia familiile din locuințele șubrede a lansată astăzi, însă până la finalizarea lucrărilor mai este cale lungă. În urma discițiilor, prefectul Județului Hunedoara a identificat o soluție temporară, așa încât iarna să nu-i prindă pe bieții oameni în locuințele improvizate: Centrul de zi pentru persoane vârstnice, care se construiește la Aninoasa cu fonduri europene și care ar trebui să fie gata în luna decembrie.

Am identificat o soluție tempirară și anume ca, până la mijlocul lunii decembrie, să încercăm să mutăm familiile cu copii, cei 17 adulți și 6 copii, să-i mutăm în Centrul de zi. Am promis că vin în maximum 15 decembrie, împreună cu dl primar, cu constructorul, să încercăm să-i mutăm ca, de Crăciun, oamenii să aibă un acoperiș sigur deasupra capului, să aibă căldură, să aibă un trai decent. În paralel, păstrăm și condițiile modulare, în caz că maie xistă un pericol iminent la un moment dat. Important, după părerea mea este să depunem toată lumea eforturi să afcem de Crăciun câțiva oameni fericiți”, a declarat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.

Decizia este acum la ADR Vest, cea prin care este finanțat proiectul centrului de zi, care trebuie să-și dea acceptul schimbării temporare a destinației acestui imobil.

Constructorul trebuie să tragă tare, să finalizeze investiția și să o predea primăriei. Trebuie să informăm ADR Vest, să vină echipa de recepție și, după ce o preluăm, dacă ADR ne dă voie, facem tot ce ne stă în putință să amenajăm și să îi mutăm. Mă gândesc că nu ar fi o problemă să îi cazăm temporar”, a precizat primarul Nicolae Dunca.

În luna aprilie a acestui an, Guvernul condus la acea vreme de Nicolae Ionel Ciucă a alocat 40 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, în vederea echilibrării bugetului local al orașului Aninoasa, judeţul Hunedoara, în vederea demarării în regim de urgență a lucrărilor de construire a unui ansamblu de 100 apartamente. O situație considerată de maximă urgență, care să rezolve problema celor peste 100 de familii care locuiau în vechile blocuri de colonie grav afectate de cutremurele de la începutul acestui an și pe fondul vechimii construcțiilor.

Analiza făcută de către conducerea Instituției Prefectului județul Hunedoara, a Consiliului Județean Hunedoara cu factorii de răspundere din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Primăriei orașului Aninoasa legate de vechimea imobilelor și situația juridică a proprietății asupra clădirilor a condus la concluzia că singura soluție pentru rezolvarea acestei probleme este construirea în regim de urgență ansamblului de 100 de apartamente și nu consolidarea caselor mult prea vechi și degradate pentru a mai prezenta siguranță.

Banii au intrat în scurt timp în conturile Primăriei Aninoasa, în timp ce locatarii apartamentelor cu risc major au fost mutați, ca soluție temporară, în containerele modulare aduse de autorități.

Șocant însă. Cu banii în conturi, primarul PSD din Aninoasa, Nicolae Dunca, nu a reușit să treacă de faza hârtiilor și asta după mai bine de șase luni de la alocarea banilor necesari. Spune însă că astăzi a ridicat toate documentele în SICAP și a dat drumul la licitație. Pâna la ridicarea efectuvă a blocului, însă, mai este cale lungă!

Carmen COSMAN – PREDA