USR sesizează CNA și CNCD după afirmațiile lui Laurențiu Nistor de la Antena 3 Deva

Reprezentanții USR Hunedoara au anunțat că vor sesiza Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după afirmațiile făcute de președintele Consiliului Județean Hunedoara în emisiunea ”Ora Exactă” de la Antena 3 Deva.

Așa cum deja ați putut afla din Informația, Laurențiu Nistor a avut un discurs public presărat cu derapaje grave la adresa celor din USR care au vrut să depună vineri o coroană de flori la mormântul lui Avram Iancu.

VIDEO – Derapaje grave ale președintelui Consiliului Județean Hunedoara la adresa USR: ”măscărici”, ”extremiști”, ”dacă ăștia pot fi numiți oameni”

”Măscărici, că nu le pot spune altfel”, ”Dacă ăștia pot fi numiți oameni”,  dau dovadă ”de mojicie”, ”sunt extremiști”, ”ei nu cred în Biserică, nu cred în Țară, nu cred în Familie”, ”azi mâine o să văd cele două doamne că se pupă una pe alta” – a spus public șeful social – democraților hunedoreni în cadrul emisiunii amintite.

Iar reacția USR nu a întârziat să apară.

”Măscărici, că nu le pot spune altfel”, ”Dacă ăștia pot fi numiți oameni”, dau dovadă ”de mojicie”, ”sunt extremiști”, ”ei nu cred în Biserică, nu cred în Țară, nu cred în Familie”, ”azi mâine o să văd cele două doamne că se pupă una pe alta”.

Nu știu ce părere vor avea CNA și CNCD despre afirmațiile președintelui CJH din cadrul emisiunii Ora Exactă – Antena 3 Deva de ieri, 12.09.2022, la adresa mea și a colegilor mei, vom vedea.
Știu, însă, că Laurențiu Nistor a mințit susținând că:
1.Aș fi spus vineri la Țebea că nu vrem să depunem coroană ALĂTURI DE ALȚII, adică aș desconsidera persoanele pe criterii politice sau de altă natură.
2.Aș fi mestecat gumă în timpul schimbului nostru de replici, adică sunt lipsită de educație.
Conversația noastră s-a desfășurat în prezența altor 13 persoane care pot confirma că am spus “nu simțim nevoia să depunem coroana CU PUBLIC”, sensul fiind că nu simțim nevoia să practicăm patriotismul de paradă. Gumă mestec rar spre deloc, vineri nu am mestecat.
Întâmplător, există și o filmare care demonstrează că Laurențiu Nistor a mințit ieri iar eu am relatat conversația întocmai încă de sâmbătă dimineața.
Nu este prima dată când Laurențiu Nistor se remarcă prin discursul grobian și derapajele grave ale discursului său, dar vom solicita sancționarea pentru declarațiile făcute în emisiunea mai sus menționată, poate pe viitor va fi mai atent la alegerea ideilor și cuvintelor.
În lumea civilizată aceste derapaje sunt inacceptabile. Ai noștri își permit pentru că le permitem.
Nu m-oi fi ridicat eu la înălțimea funcției, accept, domnule Nistor, abia am pornit pe drumul ăsta. Însă și dumneavoastră trebuie să acceptați că nu vă ridicați nici acum, după o viață întreagă de deținut funcții”, a scris Oana Biriș pe pagina sa de Facebook, ea fiind direct vizată de declarațiile lui Laurențiu Nistor.
Carmen COSMAN – PREDA