Vetuța Stănecu, un an de la alegerea în fruntea PNL Hunedoara

La un an de la alegerea în funcția de președinte al PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu a făcut un scurt bilanț al activității sale politice din această perioadă.

Vetuța Stănescu a subliniat că a fost un an greu, plin de provocări, dar în care, alături de echipa liberală, a promovat județul și interesele hunedorenilor pe care îi reprezintă de la tribuna Parlamentului. În același timp, a militat pentru întărirea organizațiilor liberale din județul Hunedoara.

În urmă cu un an primeam votul colegilor liberali, pentru funcția de președinte al PNL Hunedoara. Tot atunci, s-a coagulat o echipa nouă, ambițioasă și tenace, alături de care să întărim partidul nostru.

A fost un an extrem de greu, pentru noi toți, cu criza sanitara, peste care s-a suprapus creșterea fulminantă a prețului energiei și a carburanților, inflația și războiul la granița noastră.

Atât in Parlament, cât și acasă, în Hunedoara, misiunea mea a fost să fiu aproape de oameni, să ajut cât pot de mult pentru ca viitorul sa fie mai bun decât prezentul, ca primarii să aibă resurse și oportunități la îndemână pentru a își îndeplini proiectele și pentru ca PNL să demonstreze că are capacitatea de a guverna țara, în cel mai complicat context din ultimii 30 de ani.

am promovat acte normative care au deblocat investiții masive în turismul hunedorean;

am primit garanții că activitatea minieră va continua încă cel puțin 10 ani;

lupt ca Mintia să beneficieze de investiții masive și să se redeschidă;

am promis și garantez că primăriile hunedorene vor primi finanțări consistente, prin Anghel Saligny și astfel cele mai importante investiții in drumuri, apa, canal sau extinderi de rețele de gaz vor fi finalizate.

Și în plan politic a fost un an plin de provocări, cu multe schimbări, unele care au pus la grea încercare unitatea partidului și stabilitatea guvernării. Cu toate acestea, PNL Hunedoara este o filială puternica, respectată la nivel național. Deși negocierile în coaliția de guvernare ne arătau altceva, am reușit să păstrăm funcții cheie, în administrația locală, avem prefect susținut de PNL, iar una dintre cele mai importante funcții guvernamentale, președintele ANAF, este membru al PNL Hunedoara.

Am reconstruit din temelii Organizația de tineret, în aceasta vara finalizam alegerile pentru organizațiile doamnelor liberale și ale seniorilor, pregătim temeinic alegerile locale din 2024, unde ne vom prezenta în fața oamenilor cu cei mai buni candidați.

Suntem partidul de la care oamenii au cele mai mari așteptări, suntem partidul oamenilor educați, serioși și cu frica de Dumnezeu, suntem partidul celor ce vor România pe calea europeană, cu aliați puternici și siguri. Va mulțumesc pentru încredere, mergem înainte, împreună”, este mesajul transmis de Vetuța Stănescu la un an de la alegerea sa în fruntea PNL Huendoara.