Via Transilvanica, drumul care unește, ajunge la final!

Via Transilvanica, drumul care unește, este la un pas de final, după patru ani și jumătate de muncă asiduă. Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, care poate fi parcurs la pas, cu bicicleta, sau călare.

Traseele realizate vor fi unite, iar această inedită potecă turistică va fi inaugurată și dată în folosință. Totul se va întâmpla în data de 8 octombrie, al Alba Iulia, anunță cei de la Asociația Tășuleasa Social.

 

”Via Transilvanica va fi finalizată în întregime, după patru ani jumătate de muncă asiduă, iar sărbătoarea grandioasă a întregului traseu va avea loc în forma unui „târg”: loc de întâlnire, schimb de experiențe turistice cu organizații, trasee, destinații turistice din toată țara și din toată lumea! Vrem să unim traseele și experiențele noastre, toți oamenii drumului, pe cei cu drag de țară și pe cei curioși să o cunoască pe data de 8 octombrie 2022, la Alba Iulia, acolo unde a început totul! Vă invităm să ne fiți alături la finalul epic al construcției „drumului care unește” care se va desfășura sub forma unui târg de drumeții și al unor evenimente festive și care va fi începutul unei noi ere turistice în domeniul drumețiilor din țară! Vom împărtăși experiențe, frumuseți și bunătăți locale și ne vom cunoaște cu toții sub semnul traseului de lungă distanță, Via Transilvanica”, este anunțul făcut de voluntarii care au făcut totul posibil.

La începutul acestei luni, la Cetatea Mălăiești, în prezența abasadorilor acestui inedit proiect, a fost inaugurată porțiunea care traversează județul Hunedoara pe o distanță de 141 de km, tarseu marcat corespunzător.

Drumul turistic parcurge următorul traseu: Romoșel – Cucuiș – Măgureni – Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte – Costești Deal – Ludeștii de Sus – Costești – Blidaru – Târsa – Poiana Omului – Fundătura Ponorului – Federi – Ohaba Ponor – Ponor – Râu Bărbat – Râu Mic – Coroiești – Peștera – Mălăiești – Nucșoara – Sălașu de Sus – Săcel – Sânpetru – Sibișel – Ohaba Sibișel – Nucșoara – Suseni (Colț) – Râu de Mori – Brazi – Clopotiva – Hobița Grădiște – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Poarta de Fier a Transilvaniei.

Carmen COSMAN – PREDA