Unul dintre mineri a fost salvat. Se sapă după ceilalți doi!

Echipele de salvare au ajuns la primul miner prins în surpare și acum se înceracă degajarea acestuia în totalitate din roca prăbușită.

”Salvatorii comunică deja cu acesta şi i-au eliberat partea superioară a corpului. În acelaşi timp, o altă veste bună este că minerul este conştient şi cooperant. Intervenţia acum se desfăşoară cu multă atenţie, pentru a nu înrăutăţi starea accidentatului. Conform procedurii, imediat ce va fi deblocat complet i se va acordă primul ajutor în mînă. Apoi, va începe transportul către suprafaţă. Desigur, o evaluare corectă medical o vom avea doar când acesta va ajunge la suprafaţă sub atenţia medicilor de pe ambulanţă. Sperăm că totul să decurgă bine şi că starea de sănătate a minerului să fie una care să-i permită să se refacă în cel mai scurt timp”, a anunțat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Potrivit acestuia, minerul le-a spus salvatorilor că ceilalți doi colegi sunt undeva pe lângă el, prin aceeași zonă.

Oirce minut este vital, iar echipele de salvare îi caută pe ceilalți doi mineri prinși în surpare.

Carmen COSMAN – PREDA