Nu mai vin chinezii, vin israelienii. Ministrul Energiei susține că un colos energetic din Israel va retehnologiza grupurile de la Mintia

Statul român este în discuții avansate cu cea mai mare companie de energie din Israel, respectiv Israel Electrica Corporation, pentru retehnologizarea și conversia pe gaze a unor grupuri de producere a energiei de la termocentrala Mintia, județul Hunedoara, a declarat, luni, ministrul Energiei, Toma Petcu, în cadrul unei conferințe de profil, citat de Agerpres.

 

„Suntem pe cale să pornim retehnologizarea unor grupuri de la CET Mintia, dar și conversia unor grupuri pe gaz, împreună cu compania Israel Electrica Corporation. Suntem în discuții avansate cu această companie, cea mai mare companie de energie din Israel”, a spus ministrul Toma Petcu.

Oficialul susține în același timp că, în acest an, va fi finalizată o instalație de desulfurare și șlam dens pentru grupul 4 de la Termocentrala Paroșeni, în valoare de 65,4 milioane de lei.

„Prin această investiție, grupul 4 de la Paroșeni devine primul grup din România conform cu noile valori-limită admise de Uniunea European”, a precizat Petcu.

Săptămâna trecută, secrertarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan,  vorbea despre interesul a  două mari companii la Mintia, fără însă să nominalizeze potențialii investitori.

”Am discutat astăzi și cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara și sunt de acord cu dorința dânșilor de a formula către CE un punct de vedere privind soarta acestor grupuri în sensul că să nu le tăiem ci și să le valorificăm printr-un potențial investitor dată fiind și oportunitatea pe care o generează această central.  Mintia are una dintre cele mai bune infrastructuri din România și este o centrală cu un potențial deosebit”, spunea a cum câteva zile secretarul de stat Doru Vișan.

Oficialul preciza că sunt deja doi ofertanți externi, practic ”două state”, și a menționat că în condițiile actuale grupurile respective nu pot funcționa.

În discuție erau luate cele patru grupuri ce nu vor fi incluse în SIEG, despre care Vișan spunea că ar putea fi înstrăinate.

Experiența chinezilor care nu au mai ajuns

Nu este pentru prima dată când se vorbește despre companii puternice interesate de retehnologizarea Termocentralei Mintia.

Primii au fost chinezii, despre care s-a discutat ani în șir, fără  vreo finalitate reală. Astfel, la Mintia ar fi trebuit să fie implementat, cu ajutorul unui credit furnizor, un program de modernizare a Grupului 4 şi realizarea instalaţiilor de desulfurare de la grupurile 3 şi 4. La începutul lunii septembrie 2014, Guvernul – condus atunci de Victor Ponta – a anunţat că a fost încheiat contractul în valoare de 270 de milioane de dolari, investitorii fiind chinezii de la compania China National Electric Engineering Construction Corporation. Numai că înţelegerea s-a blocat la momentul negocierii garanţiilor, iar fostul ministru al Energiei, Andrei Gerea, anunța în primăvara anului 2015 că nu are nici un motiv să prelungească acordul, care expirase deja de o lună.

„Contractul nu a fost prelungit din mai multe motive. În primul rând, el nu a întrunit avizele Consiliului de Administraţie, al AGA, nici măcar n-a întrunit avizul Compartimentului Juridic al Companiei. De asemenea, posibilitatea de a fi depusă drept garanţie o mină nu a primit acceptul nimănui, Totodată, Ministerul de Finanţe, cât şi Achiziţiile Publice au avut un punct negativ de vedere. Ba mai mult Compania a fost amendată pentru acest contract. Aşa cum era el, acest contract nu putea fi prelungit şi pentru că era vorba despre o tehnologie deja învechită, la care trebuia să mai aducem şi alte investiţii pentru a veni în pas cu vremea. Şi atunci care este scopul unui astfel de efort? Să mai băgăm şi alţi bani?”,recunoștea la momentul respectiv ministrul Gerea.

Așa stand lucrurile, și anuțul făcut astăzi de ministrul Toma Petcu este privit cu mari rezerve.

Temocentralele Mintia și Paroșeni fac parte din Complexul Energetic Hunedoara.

Carmen COSMAN – PREDA