Un puști de doar 4 ani a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț.
O femeie a sunat la poliție și a anunțat că în zona Dărănești din municipiul Petroșani, este o mașină răsturnată.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției rutiere, care a constatat faptul că o femeie de 34 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Petroșani spre Hațeg, pe strada Dărănești, într-o curbă deosebit de periculoasă, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului și s-a oprit, cu maşina, într-un șanț”, au precizat polițiștii hunedoreni.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a băiețelului în vârstă de 4 ani, pasager în autoturism.
Carmen COSMAN – PREDA
Foto: arhiva