Investițiile ApaServ din localitățile Văii Jiului, prezentate consilierilor locali

Tot ceea ce s-a făcut pe parcursul anului trecut și, mai ales, ceea ce urmează să se facă în acest an, va fi prezentat consilierilor locali din fiecare localitate a Văii Jiului.

Valea Jiului va deveni din nou un șantier, în sensul că ApaServ reîncepe lucrările de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare. Toate investițiile ce vor urma să fie realizate vor fi expuse pe larg consilierilor, a anunțat directorul general al ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram.

”Voi merge în ședințele de Consiliu Local în fiecare oraș pentru a prezenta ce am făcut anul trecut, ce vrem să facem anul acesta și să vedem exact situația cu investițiile pe care noi vrem să le facem”, a declarat Costel Avram.

Contractul de finanțare a proiectului derulat cu fonduri europene a  fost semnat anul trecut, iar acum sunt deja demarate procedurile de achiziție.

”Toate documentațiile de licitație sunt gata și în prezent avem în derulare un număr de 6 proceduri de achiziție pentru 6 contracte de lucrări. Procedurile se află în diverse stadii de evaluare. Cel mai avansat este contarctul de supervizare a lucrărilor, pentru că, procedural, dacă nu ai supervizare nu te poți apuca de execuție. Acest contract este aproape a fi finalizat. Lucrările sunt în toate cele 6 orașe ale Văii Jiului. Probabil  Valea Jiului va fi un adevărat șantier”, a declarat Monica Tarcea, șef Departament Dezvoltare în cadrul ApaServ Valea Jiului SA.

Proiectul urmeazã a fi implementat până în data de 31 decembrie 2023, pe un plan multianual. Acesta este primul proiect nou de investitii în exercitiul financiar 2014 -2020 , finantat prin Programul  Operational Infrastructurã Mare (POIM) si reprezintã cea mai mare investitie în infrastructura de apã si  apã uzatã în Valea Jiului.

Carmen COSMAN – PREDA