Judecătorii mai au nevoie de timp. O nouă amânare a pronunţării în dosarul lui Alin Simota

Magistraţii Tribunalului Hunedoara mai au nevoie de timp pentru a pronunţa o sentinţă în dosarul în care Alin Simota, alături de alte 13 persoane, este acuzat de constituirea unui grup infracţional specializat în acte comise cu violenţă.

Instanţa a amânat din nou pronunţarea, de data aceasta pentru data de 20 iulie, după ce iniţial sentinţa ar fi trebui anunţată în data de 5 iulie.

Este un dosar complex, instrumentat de DIICOT, care a ajuns pe rolul instanţelor de judecată încă din 2013 şi în care au fost administrate o serie de probe şi au fost audiaţi atât inculpaţii, cât şi mai mulţi martori.

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională este formată din 14 persoane – din care face parte atât Alin Simota, dar şi fosta sa gardă de corp Cristian Litera. Prin rechizitoriul procurorilor DIICOT, cei 14 sunt acuzaţi de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, instigare la lipsire de libertate, fapte pentru care au fost trimişi în judecată.

Procurorii spun că, între anii 2006-2012, cei 14 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea unor infracţiuni de şantaj şi fapte de violenţă. Prejudiciul provocat prin activitatea infracţională a fost calculat de anchetatori la peste 800.000 de euro.

În acest dosar sunt peste 20 de părţi vătămate.

Carmen COSMAN – PREDA