Legea prin care senatorul Cristian Resmeriță doreşte să scadă vârsta de pensionare pentru toţi locuitorii Văii Jiului, în circuitul de avizare al Senatului

Legea  prin care senatorul Cristian Resmeriță doreşte să scadă vârsta de pensionare pentru toţi locuitorii Văii Jiului, a fost trimisă spre avizare la trei comisii de specialitate ale Senatului, iar Comisia de Muncă va emite raportul în acestt sens.

Senator Cristian Resmeriță: ”Sper ca senatorii indiferent de culoarea lor politică, să mă sprijine în acest demers, foarte important pentru toţi cetăţenii din Valea Jiului”. 

Este vorba despre modifiarea unui articol al Legii 263/ 2010 privind sistemul de pensii publice, în sensul introducerii localităților din Valea Jiului pe lista celor în care locuitorii acestora pot beneficia de pensionarea anticipată cu 2 ani din cauza gradului mare de poluare, fără a suporta penalitățile aferente.