Lecție despre apă predată de Apa Serv copiilor de la Școala nr. 2

Elevii de clasa a VII-a de la Școala nr. 2 din Petroșani au învățat marți cum ajunge apa în casele lor și care este procesul de tratare. Reprezentanții Apa Serv Valea Jiului au fost astăzi în mijlocul lor și le-au narat povestea apei, în imagini, astfel încât totul să fie cât mai accesibil copiilor.

Povestea apei a mai fost spusă copiilor din Valea Jiului de cei de la Apa Serv la vizitele făcute la stațiile de tratare și la cele de epurare. Și cei de aici vor merge la aceste obiective ale operatorului de apă și canalizare, dar cei de la Apa Serv au venit cumva în întâmpinarea lor.

”Este o acțiune importantă pentru că, în 20 – 30 de minute, în care le-am prezentat circuitul apei, de la intrarea în stație până ajunge potabilă, ei înțeleg că apa pe care o avem la robinete este apă potabilă. Poate își pun niște semne de întrebare cât ste de importantă sursa asta de apă, atât de apă brută, cât și de apă potabilă, să nu o risipim. Și, cel mai important lucru, ei transmit mai departe acasă aceste lucruri fraților, părinților, cunoștințelor ce au învățat aici sau ce au înțeles aici. Iar în momentul în care vor ajunge al stația de tratare, aceste lucruri vor fi mult mai bine sedimentate”.

Copiii au fost deosebit de receptivi, au pus înterbări și, la sfârșit au răspuns la rândul lor la la întrebările formulate de cei de la Apa Serv: cum ajunge apa la robinetele noastre și ce se întâmplă, mai departe, cu apa pe care o folosim în gospodării fiecare dintre noi.

La lecția despre apă, pe lângă copii și profesorul – diriginte a participat și conducerea instituției de învățământ gimnazial.

Iar la final, ca surpriza să fie completă, fiecare copil a primit câte un ghiozdan de la Apa Serv.