Microbuz nou pentru elevii din Valea Jiului

Consiliul Județean Hunedoara a achiziționat un microbuz nou pentru transportul elevilor navetiști cu cerințe educaționale speciale care a fost dat, vineri, în folosință gratuită Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani.

Microbuzul, care are 22 de locuri (+1), va asigura transportul elevilor navetiști pe rutele Petroșani-Bărbăteni și Petroșani-Petrila. Prin lege, elevii beneficiază de transport gratuit.
Potrivit CJ Hunedoara, în ultimii ani,instituția de învățământ a folosit pentru transportul elevilor navetiști un microbuz (8+1 locuri) fabricat în anul 2000, aflat acum în stare avansată de uzură.

Valoarea de inventar a microbuzului este de 287.257,91 lei.

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani este unitatea de învățământ preuniversitar de stat care are clase de învățământ special a căror finanțare se asigură din bugetul propiu al județului Hunedoara. În cadrul unității învață un număr de 45 de elevi cu cerințe educaționale speciale la învățământul profesional special, dintre care 24 sunt navetiști.