Șefa Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara pierde procesul cu CJ Hunedoara

După ce a reușit să suspende decizia prin care a fost desființată direcția pe care o conducea și, implicit postul său, Carmen Guran, director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, a pierdut pe fond procesul în care solicita anularea actului amdinistrativ respectiv.

Tribunalul Hunedoara i-a respins a doua cerere de recuzare a instanței formulată în dosar (prima fiind respinsă în luna noiembrie) și a pronunțat și sentința prin care i-a fost respinsă acțiunea formulată. De precizat că decizia de astăzi nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

 

”Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanta Guran Carmen. Respinge acţiunea precizată formulata de reclamanta Guran Carmen în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Preşedintele Consiliului Judetean Hunedoara. Respinge suspendarea executării Hotărârii nr. 26/31.01.2019 a Consiliului Judeţean Hunedoara precum şi executarea Dispoziţiei nr. 38/1.02.2019 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, este pe scurt sentința pronunțată astăzi de TRibunalul Hunedoara în procesul dintre Carmen Guran pe de o parte, respective Consiliul Județean Hunedoara și președintele CJ Hunedoara de cealaltă parte.

În luna martie, șefa Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Huendoara repurta o victorie, tot la TRibunalul Hunedoara, care a decis atunci admiterea acțiunii formulate de Carmen Guran și suspendarea executării Hotărârii nr. 26/31.01.2019 a CJ HD precum şi executarea Dispoziţiei nr. 38/1.02.2019 emisă de Preşedintele CJHD până la pronunţarea instanţei de fond (adică cea de astăzi).

Carmen Guran a contestat în instanţă actele administrative susținând că fundamentarea desfiinţării direcţiei tehnice a fost pur formală, scopul urmărit fiind desfiinţarea postului său, după cum s-a precizat în timpul procesului. Pe de altă parte, reprezentanții  Consiliului Judeţean Hunedoara au respins acuzaţiile  și au susținu că deciziile au fost adoptate legal.

Cel mai probabil, sentința de astăzi va fi atacată, iar decizia finală va fi liuată de Curtea de Apel Alba Iulia

Carmen COSMAN – PREDA