Carmen Guran, fost director al Direcției tehnice din CJ Hunedoara, în corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Șefii CJ Hunedoara au desființat până și direcția pe care o conducea!

Fostul director al Direcției tehnice din Consiliul Județean Hunedoara este, din această săptămână, în corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației!  Șefii Consiliului Județean Hunedoara au desființat până și direcția pe care o conducea și, în același timp, postul. Pe motiv de reorganizare.

Carmen Guran a ajuns director executiv al Direcției tehnice și investiții – care avea în subordine serviciul de achiziții publice, serviciul de administrare drumuri și serviciul de investiții din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara – în 2017, prin dispoziția președintelui CJ Hunedoara, după ce a câștigat concursul organizat pentru această funcție. Doi ani mai târziu, adică în 2019, direcția a fost desființată și, evident, și postul acesteia. A atacat în instanță hotărârea prin care s-a dispus eliberarea ei din funcție, precum și cea prin care a fost desființată Direcția tehnică și investiții. Și se judecă în continuare cu fostul angajator, respcetiv cu CJ Hunedoara.

Carmen Guran a explicat în instanță că adoptarea noii organigrame a Consiliului Județean Hunedoara avea ca scop chiar desființarea postului său, ocupat de altfel prin concurs, așa cum scriam anterior.

Dar, dacă oficialii CJ Hunedoara nu au mai considerat-o ”conformă” cu planurile și programele lor, Guran a ajuns acum în Minister, într-o postură în care se ocupă de verificarea legalității lucrărilor.

Carmen COSMAN – PREDA

 

Carmen Guran – fost director al Direcției tehnice, se judecă în apel pentru desființarea postului său din organigrama Consiliului Județean Hunedoara