Vom învinge împreună. Nimeni NU va fi lăsat în urmă!

PNL a preluat, acum cinci luni, guvernarea unui stat eșuat într-o mare de incompetență, de indiferență, de corupție, de prostie! Evenimentele de la Colectiv, cele de la maternitatea Giulești, grozăviile comise de criminalul din Caracal sub ochii autorităților, sunt doar răbufniri ale unei realități cotidiene de haos institutional, din care cetățenii înțeleg că “scapă cine poate’.

Cauza? Administrația centrală și locală a fost înțesată cu tot felul de “neica nimeni”, buni la nimic, inutili în viața reală, incapabili să câștige o pâine muncind cinstit, fără să le treacă prin cap să-și măsoare aspirația la putere cu lungul nasului!

Fiindcă Guvernul Orban  n-a avut timp să profesionalizeze  lucrătorii din administrație, înainte să ne lovească pandemia, performanța statului mai depinde încă de o gașcă de strânsură alcătuită din golănași și tăntici ale căror “merite” în viață constau doar în faptul că s-au aflat în momentul potrivit lângă pesedistul potrivit (rudă, cumătru, amant, etc.).

Ca o ironie a sorții, și ei, angajații pe pile, sunt acum, la fel ca adevărații profesioniști, prizonieri în plasa de incompetență și complicitate în prostie pe care au țesut-o! Să sperăm că, măcar acum, pericolul comun mortal va genera responsabilitate în atitudinea tuturor funcționarilor statului, indiferent de pregătire și simpatiile politice, că vor munci cu bună-credință, și  se vor abține de la a-i încurca pe alții, când înțeleg că pălăria postului pe care îl ocupă este prea mare.

Plata pe care riscăm s-o suportăm  pentru angajările  hazardate “la stat” nu este doar cu bani publici, ci cu viața celor pe care îi iubim: rude, colegi, prieteni!   De aceea este important să fim disciplinați și să contribuim la diminuarea contaminării colective! Oricum, faptul că ultima Ordonanță Militară prevede sprijinul armatei pentru a menține regulile, nu ne face cinste! Poate că acesta va fi punctul de cotitură a realizării unui acord nescris între statul român și cetățeanul român, prin care primul să fixeze cadrul legal clar și onest de viață socială, iar cel de-al doilea să nu considere legea facultativă!

Sigur că pandemia ne va obliga să  plătim fiecare un preț în bani, dar toate  măsurile pe care le-a luat Guvernul în ultima săptămână au drept scop ca nota de plată a fiecăruia să fie cât mai mica! Angajatorii sunt întâmpinați cu o încredere totală de către statul român, fapt fără precedent în istoria modernă a României, pentru sprijinul angajaților și a economiei reale!

După pandemie, lumea nu va mai fi la fel, iar noi, vom învinge împreună, având încredere în autorități și credință în Dumnezeu! Nimeni nu va fi lăsat în urmă, dar pentru asta trebuie să respectăm regulile, să nu facem lupta mai grea, să nu ne facem viața mai grea!

Eleonora-Carmen Hărău, senator PNL