A început distribuirea tichetelor sociale, la Petroșani

Primăria Petroșani a început, de astăzi, distribuirea tichetelor sociale, destinate persoanelor aflate în dificultate. Pentru că sunt vremuri speciale care impus măsuri suplimentare de protecție, și distribuția lor se va face în condiții speciale: prin poștă.

Fiecare beneficiar primește tichete sociale în valoare de 70 de lei, conform deciziei aprobate de Consiliul Local Petroșani.

”Începând de astăzi am început distribuirea prin poștă (vor fi aduse acasă la fiecare beneficiar de către poștași) a tichetelor sociale, în valoare de 70 de lei, pentru Sărbătorile de Paște. Cei care vor primi aceste tichete sociale sunt beneficiarii venitului minim garantat, beneficiari de cantină socială, cei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, pensionarii ale căror venituri cumulate sunt mai mici sau egale cu suma de 1100 lei, persoanele cu handicap grav și accentuat care nu realizează alte venituri decât indemnizația de handicap și indemnizația lunară de însoțitor pentru persoanele cu handicap grav și șomerii indemnizați care beneficiază de venituri mai mici sau egale cu suma de 800 de lei și nu beneficiază de venit luna de completare”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

Până vineri, 3 aprilie 2020, tichetele sociale vor fi distribuite către toți beneficiarii, a mai precizat edilul.

Carmen COSMAN – PREDA