Cazări gratuite pentru cadrele medicale din Petroșani

Cadrele medicale din Petroșani care vin în aceste zile la lucru, iar prin natura profesiei riscă în orice moment să intre în contact cu un pacient infectat, pot fi cazate gratuit în alte spații, pentru a nu-și pune în pericol familiile.

Astfel, cadrele medicale pot să solicite cazare la unitățile hoteliere sau în alte spații, cazările fiind asigurate de Primăria Municipiului Petroșani.

”Cel mai important este în aceste momente să trecem cu bine peste această problemă medicală gravă, iar cadrele medicale sunt cele care luptă în linia I în războiul cu noul virus”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

La Petroșani 11 cadre medicale au fost infectate cu Covid – 19, iar alte 118 au fost nevoite să stea în izolare la domiciliu.

Carmen COSMAN – PREDA