Ministrul Dezvoltarii a semnat ordinul pentru construcția unui teren de fotbal artificial la Petroșani

Ministrul Dezvoltării a semnat, astăzi, ordinul prin care se aprobă construirea, la Petroșani, a unei baze sportive cu teren artificial. Banii vin de la Compania Națională de Investiții, printr-un subprogram dedicat, nu de la bugetul local!

”Mai exact, este vorba despre construirea unei arene de fotbal cu capacitatea de 500 de locuri cu gazon sintetic cu nocturnă și vestiare – obiectivul de investiții proiect tip „Construire bază sportivă TIP 1 în municipiul Petroșani, Complex sportiv Jiul”. Obiectivul face parte din subprogramul “Complexuri sportive” din cadrul programului național de construcții de interes public și social. Îi mulțumesc secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării, Vetuța Stănescu și lui Adrian David pentru sprijinul acordat”, a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

În vara anului trecut, Compania Națională de Investiții și-a arătat disponibilitatea financiară de a finanța un proiect investițional la clubul Jiul Petroșani, mai precis într-un teren ce va fi amenajat cu gazon sintetic, pretabil fotbalului, dar și vestiare pentru jucători.  Primarul Petroșaniului a precizat încă de la acea dată că va fi amenajat terenul cu zgură,  pe care acum se fac antrenamente la fotbal.

Complexul Sportiv „Jiul Petroșani” a fost inaugurat în 1982, la data de 1 august, având un stadion de 20.000 de locuri pe scaune și o pistă olimpică de atletism.

Carmen COSMAN – PREDA