Măsuri pentru protejarea angajaților și buna funcționare a institutului, aplicate de conducerea INSEMEX Petroșani

S-au implinit 3 luni de când România a intrat în lupta cu virusul Covid -19, trei uni de când a fost înregistrat primul caz. Criza medicală a provocat rapid și o criză economică. Multe dintre companiile din România au fost afectate într-un fel sau altul de epidemie și de măsurile impuse de autorități si au fost obligate să ia decizii urgente de business și management al situației. INCD – INSEMEX Petroșani se afla printre aceste companii.

Astfel, la nivel decizional, conducerea INSEMEX a aplicat masuri optime atat pentru protejarea personalului, cat si pentru buna functionare a institutului.

Pe perioada starii de urgenta, instituită în data de 16 martie, angajatii Institutului au prestat partial munca la domiciliu (telemunca), evitandu-se deplasarea la locul de munca pe cat posibil. De asemenea, angajatii au efectuat, prin rotatie, o parte din concediul de odihna planificat pentru anul in curs. Tot de la inceperea starii de urgenta impreuna cu sindicatul s-a luat decizia economica de reducere a programului de lucru, de la 40 de ore la 32 de ore pe saptamana. Mai mentionam faptul ca unde situatia a permis, s-au efectuat audituri, instruiri si seminarizari online.

”Incepand cu ridicarea starii de urgenta, accesul in incinta Institutului se face esalonat, la ore diferite, programul personalului incepand de la orele 7,8, respectiv 9 dimineata si terminand la orele 15,16 respectiv 17 dupa-masa. De asemenea, fiecarui angajat ii este masurata temperatura dimineata iar accesul este permis doar daca temperature corpului nu depaseste 37C si doar cu masca de protectie, masti asigurate de catre INCD INSEMEX”, au precizat reprezentanții INSEMEX Petroșani.

Incepand cu aceasta saptamana, s-au reluat activitatatile normale in ceea ce priveste deplasarile la beneficiari si contractanti, delegatii si vizite de lucru, au mai spus sursele citate anterior.

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitatea Minera Si Protectie Antiexploziva – Insemex Petroșani a luat ființă în anul 1949 sub denumirea de “Stația de Cercetări pentru Securitatea Mineră” ca filială a I.C.E.M.I.N. București.

Înființarea ei a fost determinată de necesitatea rezolvării problemelor de tehnica securității în industria minieră din România. Numele sub care este cunoscut acest institut atât în cadrul industriei miniere, cât și în cadrul altor industrii, cum ar fi cele constructoare de mașini, electrotehnice, chimice sau petrolifere se încadrează în tradiția pe care colectivul acestuia în activitatea lor de peste 65 de ani au făurit-o.

Activitatea INSEMEX Petroșani se desfășoară în două incinte în care suprafața amenajată pentru cercetări în cele 4 pavilioane este de circa 6.000 mp, iar volumul instalațiilor de încercare compuse din tunele și galerii experimentale depășește 1.000 mc. Mai dispune de un poligon de antrenament pentru salvatori, un poligon de încercare a explozivilor de uz civil si a articolelor pirotehnice, situat la circa 5 km de orașul Petroșani, o hala de încercări pentru instalații si echipamente electromecanice.

INSEMEX își desfășoară activitatea în 4 departamente de cercetare, care cuprind 10 laboratoare specializate.

Carmen COSMAN – PREDA