Tema unificării administrativ – teritoriale a Văii Jiului analizată cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob –Ridzi, și administratorul public al municipiului Deva, Adrian Nicoale David – prim vicepreședinte PNL Hunedoara, au avut discuții astăzi cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, despre unificarea administrativ – teritorială a Văii Jiului

De asemenea, s-au purtat discuții și despre stadiul investițiilor guvernamentale din municipiile Deva și Petroșani.

”Împreună cu primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, am participat astăzi la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la o întâlnire cu domnul ministru Ion Ștefan și secretarii de stat Vetuța Stănescu și Cătălin Iapă. Am analizat stadiul investițiilor guvernamentale din municipiile Deva și Petroșani. Am susținut în discuții demersul lui Tiberiu Iacob-Ridzi de unificare administrativ-teritorială a Văii Jiului, pe care îl consider singura șansă de dezvoltare durabilă a acestei regiuni în viitor”, a declarat Adrian Nicolae David.

Pe de altă parte, primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, care lansat public în urmă cu câteva zile inițiativa de unificare într-un singur oraș a Văii Jiului, a precizat că demersul său se bucură de susținerea ministrului Ion Ștefan și a echipei pe care acesta o conduce.

Carmen COSMAN – PREDA

Tiberiu Iacob – Ridzi: Valea Jiului trebuie să fie un singur oraș!