Primăria Petroșani a alocat 20.000 de lei Teatrului ”I.D. Sîrbu” pentru implementarea unui proiect cu finanțare europeană. Șefii Consiliului Județean au refuzat solicitarea teatrului, care funcționează în subordinea lor

20.000 de lei este suma alocată de la bugetul local al municipiului Petroșani pentru Teatrul Dramatic ”I.D.Sîrbu”, în vederea implementării unui proiect cu finanțare europeană. Teatrul funcționează în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, dar șefii CJ Hunedoara au refuzat solicitarea instituției de cultură. Dacă municipalitatea din Petroșani nu intervenea, finanțarea europeană s-ar fi pierdut.

Informația a fost făcută publică de primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, la finalul ședinței de Consiliu Local de vineri, în care a fost aprobată alocarea acestei sume în vederea contractării serviciilor de asistență și scriere a proiectului “OCCIDENT EXPRESS – Migrația tinerilor din Valea Jiului”..

”Primăria Petroșani sprijină Teatrul Dramatic “I.D. Sîrbu”, în timp ce conducerea PSD a Consiliului Județean Hunedoara a refuzat acest lucru. Astăzi, în ședința consiliului local al municipiului Petroșani am alocat, la solicitarea Teatrului Dramatic “I.D. Sîrbu” Petroșani, suma de 20.000 lei în vederea contractării serviciilor de asistență și scriere a proiectului “OCCIDENT EXPRESS – Migrația tinerilor din Valea Jiului”. Consiliul Județean Hunedoara a refuzat solicitarea de a veni în sprijinul Teatrului Dramatic ”I.D.Sîrbu” Petroșani, ceea ce este foarte rușinos și de neînțeles, iar dacă noi nu am fi intervenit Teatrul pierdea această finanțare. Proiectul cultural este benefic deoarece abordează problema migrației, în special în rândul tinerilor. Teatrul oferă modele și tipare pentru situații de viață complexe, iar tinerii sunt cei mai vulnerabili atunci când este vorba de preluarea unor modele specifice actuale”,a  declarat Tiberiu Iacob – Ridzi..

Proiectul este în valoare de 200.000 de euro, bani nerambursabili care provin din fonduri norvegiene prin programul RO-Cultura – dezvoltat de Ministerul Culturii.

Carmen COSMAN – PREDA