Petroșani/ Impozite reduse cu 50% pentru investitorii ale căror activități au fost închise pe perioada stării de urgență!

Primăria Municipiului Petroșani este prima administrație publică din Valea Jiului care vine în ajutorul oamenilor de afaceri ale căror activități au fost închise pe perioada stării de urgență. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi a anunțat că impozitele pentru acest an, pentru aceste categorii, vor fi reduse cu 50%.

Măsura se adaugă celei privind terasele sezoniere de pe raza municipiului Petroșani, pentru care chiriile au fost reduse cu 90%,  ca urmare a unui proiect propus de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi și aprobat de Consiliul Local Petroșani.

”Am primit solicitări din partea investitorilor și oamenilor de afaceri care lucrează în zona aceasta HORECA și a celorlalte activități care au fost închise pe perioada stării de urgență și la Petroșani vom acorda o reducere de 50% pentru impozitele din acest an pentru aceste activități. Este un ajutor pe care trebuie să îl dăm acestor oameni, alături de ceea ce am făcut săptămâna treută, când am hotărât reducerea cu 90% a chiriilor pentru terasele sezoniere din municipiul Petroșani. Luăm în continuare toate măsurile necesare pentru reducerea acestui risc al infectării sau a transmiterii acestui nou virus”, a declarat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

De precizat că, pe lângă sprijinul acordat mediului de afaceri, la Petroșani au fost aplicate o serie de măsuri care s-au dovedit a avea rezulatte foarte bune, de limitare pe cât posibil a transmiterii noului coronavirus, măsuri care au mers de la dezinfectarea cu apă și clor a tot ceea ce înseamnă domeniu public, spălarea străzilor și a trotuarelor cu apă și detergent în zonele aglomerate, dar și dezinfecția tuturor scărilor de bloc. Acum, atenția primarului este focusată pe mediul de afaceri, care are un rol foarte important în susținerea economiei locale, și care a fost afectat pe perioada stării de urgență.

Carmen COSMAN – PREDA