Măști de protecție gratuite, la Petroșani

Primăria municipiului Petroșani a început, de miercuri, distribuirea măștilor de protecție gratuite, destinate persoanelor cu venituri mici, a anunțat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Măștile sunt achiziționate de municipalitatea din Petroșani, din fonduri de la bugetul local, și sunt distribuite prin Direcția de Asistență Socială.

 

”Începând de astăzi, prin Direcția de Asistență Socială am început distribuirea măștilor de protecție pentru persoanele aflate în dificultate. Beneficiarii acestor măști sunt persoane cu venit minim garantat, beneficiari de cantină socială, beneficiari de alocație pentru susținerea familiei, pensionari și reprezentanți legali ai minorilor care beneficiază de pensie de urmaș, ale căror venituri cumulate sunt mai mici sau egale cu suma de 1100 lei, persoanele cu handicap grav și accentuat, șomerii indemnizați care beneficiază de venituri mai mici sau egale cu 800 lei”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

Pentru a nu se crea aglomerație, distribuirea măștilor se face, pe zile, pe categorii de persoane beneficiare (vezi program).

Carmen COSMAN – PREDA