Conferință de presă – Senator Eleonora-Carmen Hărău – 6 iunie 2020

  1. Conferință de presă, Senator Eleonora-Carmen Hărău – 6 iunie 202

La sfârșitul săptămânii, senatorul liberal Eleonora-Carmen Hărău a susținut prima conferință de presă după  trei luni de când epidemia a lovit România. 

Senatorul a început prin a prezenta condoleanțe aparținătorilor celor 63 de persoane din județ care și-au pierdut viața în pandemie, exprimându-și  compasiunea și solidaritatea cu aceștia. În continuare, Hărău a  mulțumit tuturor celor care s-au luptat în linia întâi pentru sănătatea semenilor lor, „armatei albe”, autorităților, voluntarilor, sponsorilor, acelora care au reacționat cu civism la dificultățile enorme, de moarte, în care ne-am aflat. Totodată, politicianul a ținut să-și exprime aprecierea și față de hunedorenii care au cooperat la aplicarea măsurilor dure de izolare și distanțare fizică. 

Carmen Hărău: „Majoritatea covârșitoare a românilor au susținut și susțin aceste măsuri și resping aventurismele si populismele de care dau dovadă iresponsabilii  din PSD și acoliții lor. Doar așa, prin solidaritatea masivă a concetățenilor noștri am reușit să depășim șocul inițial al impactului pandemiei, să luptăm împreună pentru înfrângerea flagelului și pentru reîntoarcerea treptată la o viață  normală.”

Tema centrală a comunicării a fost analiza măsurilor guvernamentale pentru apărarea sănătății românilor și susținerea veniturilor lor în criza sanitară profundă, pe de o parte, iar pe de altă parte prezentarea perspectivei de revenire totală a economiei în parametrii normali. 

Carmen Hărău: “S-a dovedit că măsurile luate de Guvernul PNL și președintele Iohannis, au fost prompte, eficiente și corecte: au salvat vieți, au protejat sănătatea românilor, au pus bariere în  calea extinderii pandemiei, i-au ajutat pe semenii noștri aflați în dificultate, au susținut economia și locurile de muncă. Ajutorul de șomaj tehnic de 75% din salariul mediu brut pe țară, acordat de stat tuturor celor care și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei, a fost un suport foarte important acordat angajaților și angajatorilor. Astfel, România a fost mai puțin afectată decât multe alte țări din Europa și din lume.”

“Nimeni nu este și nu va fi lăsat deoparte.”

De la 1 iunie au intrat în vigoare, odată cu nouă fază a măsurilor de relaxare, de reintrare treptată în normalitate, noi măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul stării de alertă. PNL ia măsuri active și cât se poate de concrete în bătălia pentru salvarea și creșterea numărului de locuri de muncă și pentru sprijinirea sectorului privat. 

De asemenea, guvernul continuă măsurile de sprijin pentru cei aflați în dificultate, pentru angajații și angajatorii din sectoarele care, fiind încă sub restricțiile impuse de evoluția pandemiei, nu-și pot relua deocamdată activitatea, dar introduce măsuri pro-active de sprijin al economiei:

–  Guvernul plătește o parte din salariile celor întorși la lucru. Începând cu 1 iunie 2020, angajații care au primit indemnizația de șomaj tehnic, suportată de la buget în proporție de 75% și cărora le sunt menținute contactele, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni de plata unei părți din salariu, reprezentând 41,5 % din salariul de bază, dar nu mai mult de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut. Condiția este ca respectivul angajat să fi avut contractual de muncă suspendat minimum 15 zile.  Angajatorii au obligația menţinerii raporturilor de muncă până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri. Procedura de plată este aceea de decontare: angajatorii vor plăti costul salarial și contribuțiile, iar apoi, în maximum 10 zile, vor primi fondurile aferente de la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă. 

Ofertă pentru stimularea angajărilor: guvernul plătește jumătate din salariu în cuantum de maximum 2500 de lei lunar în cuantum de maximun 2500 de lei lunar, pe un an. Tot începând cu 1 iunie 2020, angajatorii care încadrează cu normă întreagă persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror contracte de muncă au încetat din motive neimputabile lor și tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani,  înregistrați ca şomeri, primesc lunar pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2500 de lei. Angajatorii au obligația menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni după împlinirea acestui termen.

 – Românii întorși din străinătate vor fi ajutați să-și găsească joburi. Măsura plății a jumătate din salariu, pe o perioadă de un an, se aplică și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere. Estimări recente arată că numărul românilor întorși din străinătate și aflați în căutarea unui loc de muncă se ridică la aproximativ 350 000. 

 

“Guvernul Orban rezolvă o mare problemă a județului: nodul de descărcare de pe autostrada A1 în localitatea Sântuhalm” 

 Carmen Hărău: “  În ultimii ani, când auzeau de autostrăzi, drumuri expres și mari proiecte de infrastructură, românii dădeau din umeri exasperați. Pe bună dreptate. Guvernările PSD au fost campioane absolute în producția ”Autostrăzile minciunii”. De câteva luni însă, șantierele lăsate în amorțire pe vremea pesediștilor și-au reluat activitatea. Vechi proiecte ținute ani de zile la sertar au prins viață pe teren și vor avea noi fronturi de lucru deschise în lunile următoare. Este pasul pe care guvernul Orban îl face de la promisiunile pesediste nesfârșite din anii trecuți, învelite cu hărți desenate și redesenate la televizor, la fapte concrete”

În context, Hărău își exprimă satisfacția că lupta sa îndelungată  pentru nodul de descărcare a autostrăzii A1 în localitatea Sântuhalm din județul Hunedoara a fost, în sfârșit încununată de succes: a fost demarat studiul de fezabilitate! 

“Țară cu bogați-cinstiți, nu țară cu săraci-cinstiți!”

Carmen Hărau : “PNL consideră că țara de care avem nevoie nu este o țară cu săraci-cinstiți, așa cum declară ipocrit liderii pesediști, începând cu Ion Iliescu, ci o țară cu bogați-cinstiți, din aceia care muncesc mult, bine și inteligent, plătesc taxe și impozite și sunt capabili să tragă și pe alții cu ei, spre bunăstare.” Politicianul se declară mulțumit de modul în care antreprenorii români au înțeles să reacționeze responsabil în criză, să plătească taxe și impozite, astfel încât procentul de încasări bugetare, 82% în martie și 92% în aprilie, să fie nesperat de mari.  

Vor urma și alte măsuri, un pachet de investiții masive, deoarece România are nevoie de o economie însănătoșită, de gândire pozitivă și construcție după criza pandemiei și pârjolul pesedist. Guvernul Orban va veni foarte curând cu un pachet masiv de măsuri liberale pentru relansarea și reconstrucția economiei. Voința Guvernului PNL este să schimbe în bine cursul economiei, punând accent pe investiții, dezvoltare, inovare. 

“Un pilon al construcției PNL va fi “România Educată”.”

Transportul elevilor, o problemă despre care au vorbit guverne la rând, nerezolvată, este una dintre principalele cauze ale abandonului școlar. Vorbim despre un efort considerabil, dar Guvernul Orban respectă dreptul la educație garantat de Constituție, sprijinind concret mai ales elevii din categoriile cele mai vulnerabile, pentru a continua să meargă la școală.

Guvernul a decis că elevii vor beneficia în mod gratuit de transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic. Naveta între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați va fi asigurată pe toată perioada anului școlar. S-a adoptat procedura detaliată care le permite să circule pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori și autoritățile statului direct responsabile.

Astfel, PNL a rezolvat un mai vechi proiect semnat de senatorul Carmen Hărău, politician profund implicat în combaterea abandonului școlar.

“Uniunea Europeană este interesată să-și consolideze unitatea!”

Vestea bună este că finanțarea acestor noi măsuri este consolidată: Uniunea Europeană a adoptat recent un pachet consistent de finanțare pentru ieșirea din criza provocată de pandemie, iar României îi va reveni suma de 33 de miliarde de euro.

Carmen Hărău: “Culegem acum roadele faptului că am trimis în Parlamentul European oameni dedicați, specialiști respectați, care au posibilitatea să negocieze cu succes avantaje pentru România